Varianta Ocolitoare a Bârladului va fi data în folosinta pe 30 iunie

Zilele trecute, primarul Municipiului Bârlad, Dumitru Boros, a fost prezent pe șantierul variantei de ocolire (VO) a Bârladului, unde zeci de utilaje si muncitori erau la lucru, pregătind de final una dintre cele mai așteptate investiții din plan local. La numai două săptămâni de la precedenta informare, oficialii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Iasi au ieșit public cu o nouă actualizare în ceea ce privește stadiul execuției lucrărilor la Varianta de Ocolire (VO) a Bârladului. Prin intermediul unei postari pe pagina de socializare a instituției făcute pe 20 martie, aceștia au anunțat că execuția lucrărilor a ajuns la 80,36% si că așternerea covorului asfaltic a acoperit circa 60% din traseul Soselei de Centura.


Lucrarea este finalizată
fizic undeva la 86%, fără a exagera câtuși de putin! Girațiile de la Trestiana si Simila sunt gata în proporție de peste 90%. Iar informațiile importante de acum apar. Si anume, de săptămâna viitoare se dau in circulatie, definitiv, aceste doua giratii, pentru a se putea finaliza lucrările pe zona centralan plus, s-au finalizat lucrările la parapeții pietonali de la toate podurile, iluminatul e gata peste 85% , iar in foarte scurt timp va începe montarea ultimului strat de asfalt, cel de uzura. Practic, ce se mai face acum la varianta sunt operațiile care îmbracă lucrarea. Vorbim aici de hidroizolații la toate podurile si pasajele si de alte lucrari minore, dar care fac diferenta. Cea mai buna veste este că termenul de finalizare de 30 iunie 2024 va fi respectat!, a transmis primarul Dumitru Boros.


Iată ce transmitea acum câteva zile DRDP Iasi!

„Vă arătăm imagini aeriene de la lucrările de așternerea a mixturilor asfaltice derulate in aceasta perioada pe santierul Variantei Ocolitoare Barlad, judetul Vaslui! Lungime traseu 11,28 km, Stadiu fizic executie 80,36%. In acest moment, lucrarile la poduri si pasaje sunt executate in proportie de peste 90%, iar asternerea mixturilor asfaltice este de aproximativ 60% din total traseu. Din lucrarile executate in aceasta perioada, amintim:

asternere mixturi asfaltice in zona pasajului CF de la km 6 plus 705 1.150 m;

finalizare strat superior terasament, relocare stradaTrestiana-1.090 m;

executie sant evacuare ape km 6 plus 200 6 plus 640, dr.;

• montare geocompozit bentonitic – km 3 plus 800 – 3 plus 900, stg.;

• profilare taluz – km 3 plus 800 – 3 plus 900, dr.;

• executie balast stabilizat, km 2 plus 040 2 plus 310;

pasaj CF km 0plus 405, hidroizolatie cale pasaj si aplicare vopsea protectie;

pasaj CF km 6 plus 705 montare panouri protectie CF, executie iluminat, lucrari sfert con;

pod km 7plus 690 montare parapet siguranta.

Antreprenor  este Asocierea SC Tehnic Asist SRL SC X-Way Infrastructure SRL SC Concelex SRL. Estimare dare trafic: iunie 2024, au transmis reprezentantii DRDP Iasi. Pe langa aceasta scurtainformare, postarea are cuprins si un filmulet, in care se putea observa stadiul lucrarilor executate panaacum la Varianta Ocolitoare Barlad.

Anterior, pe 19 martie, directorul DRDP Iasi, Ovidiu Mugurel Laicu, a anuntat, de asemenea, ca lucrarile la VO Barlad se apropie de final si ca, cel mai probabil, in luna iunie, obiectivul va fi dat in folosinta.

„Unii care, in perioada 2020 – 2022, au tinut lucrarile blocate apar prin emisiuni TV si ne cearta pe noi, cei care am lasat proiectul tehnic finalizat, care am deblocat lucrarile, aducandu-le acum la un stadiu de realizare de peste 85%! Astazi (19 martie, n.r.), vaprezint un film in care se poate observa «forfota» din santier unde, la aceasta ora, se executa si lucrari de asternere a mixturilor asfaltice pe obiectivul santierului Variantei Ocolitoare Barlad, judetul Vaslui. Sunt convins ca estimarea facuta inca din luna noiembrie 2023, respectiv dare in trafic in luna iunie 2024, este perfect reala si barladenii vor beneficia dupa decenii de asteptare de aceasta variantaocolitoare!, a anuntat directorul DRDP Iasi, Ovidiu Mugurel Laicu pe contul sau de socializare.

Reamintim ca VO Barlad este formata dintr-un segment distinct si anume Varianta de Est, ce se desfasoara intre DN 24, la intrarea in Barlad, si DN 24, la iesirea din Barlad spre Vaslui. Investitia este finantata prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totala a contractului de finantare este de 189.667.269,13 lei, dupa ce a fost suplimentata la finele lui decembrie 2020 cu mai mult de 3 milioane de lei. Din total, 85% reprezinta contributia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala (136.514.287,24 lei), iar 15% este cofinantarea beneficiarului (24.090.756,56 lei).

Citeste si

Votanții din județ, îndemnați de PSD Vaslui să pună ștampila pe lista de parlamentari a partidului

După eliminarea premierului PSD Marcel Ciolacudin cursa prezidențială, social-democrații vasluieni au susținut o conferință de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *