Ziua Copilului, sărbătorită cu bucurie la ACS Real Bârlad

1 Iunie 2026 a fost o zi plină de zâmbete, energie și momente speciale pentru copiii de la ACS Real Bârlad, care au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului într-o atmosferă de adevărată sărbătoare.

Terenul de sport s-a transformat într-un loc al bucuriei, unde cei mici s-au bucurat de jocuri, muzică, concursuri și multe surprize pregătite special pentru ei. Voia bună a fost prezentă pe tot parcursul zilei, iar copiii au demonstrat încă o dată că sportul înseamnă nu doar performanță, ci și prietenie, respect și distracție.

Atracția principală a evenimentului a fost mascota Sonic, care a stârnit entuziasmul tuturor participanților. Într-un moment inedit și amuzant, Sonic a intrat chiar și în poartă, unde a primit și a apărat numeroase goluri, spre deliciul copiilor și al părinților prezenți. Fotografii, îmbrățișări și multe râsete au completat o zi pe care cei mici o vor păstra mult timp în amintire.

Conducerea și staff-ul clubului transmit mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei frumoase sărbători dedicate copiilor.

Un gând de recunoștință se îndreaptă către Dragoș Huiban, fotbalist bârlădean și golgheter al echipei Metaloglobus București, care în sezonul competițional 2025-2026 a fost singurul jucător ce a bifat 39 de prezențe în Liga 1. Prin apropierea sa de comunitatea locală și prin exemplul oferit tinerilor sportivi, acesta rămâne un model pentru copiii care visează la performanță în fotbal.

Mulțumiri deosebite sunt adresate și societății QWise, care, prin reprezentantul său Teo Macovei, a fost alături de copiii clubului, oferindu-le dulciuri și sucuri, contribuind astfel la bucuria și reușita acestei zile speciale.

„Copiii sunt cea mai importantă investiție în viitor. Ne bucurăm că am putut să le oferim o zi plină de zâmbete și momente frumoase. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și care sprijină activitatea clubului nostru”, a transmis antrenorul Nicu Patrichi.

Prin astfel de evenimente, ACS Real Bârlad demonstrează că este mai mult decât un club de fotbal , este o familie în care copiii cresc frumos, învață spiritul de echipă și își construiesc amintiri de neuitat.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *