Asociația „Solidar”, invitație la solidaritate

Asociația „Solidar”, înființată pentru a sprijini persoanele defavorizate din satele vasluiene, a lansat un apel umanitar pentru a ajuta o mamă văduvă cu cinci copii minori ce trăiesc numai din alocații, astfel încât să-și poată crește copiii. Persoanele care doresc să sprijine familia Călin, din localitatea Păltiniș, pot dona orice sumă de bani ori alimente, haine, încălțăminte, etc.

Încă de la înființare, în urmă cu mai mulți ani, Asociația „Solidar”, din Vaslui, și-a propus să realizeze activităţi, proiecte, programe de natură economică, socială, culturală şi de mediu, prin care să reducă decalajele dintre mediul rural şi cel urban din spaţiul românesc, mai ales cel vasluian. Mai concret, încearcă să identifice probleme sociale din judeţ şi să găsească unele soluţii de rezolvare. În acest sens, „Solidar” organizează şi campanii de colectare de fonduri şi bunuri materiale din categoria haine, încălţăminte, alimente, rechizite, jucării, materiale sanitare, etc.

În tot acest timp, a susținut sute de cauze umanitare și a ajutat numeroase familii defavorizate din satele vasluiene. Cel mai recent caz în care reprezentanților ONG-ului li s-a cerut sprijinul este cel al unei familii formate din mama ce a rămas văduvă și care se chinuie să își crească cei cinci copii minori numai din alocațiile celor mici. Cum asociația sprijină cazurile grație persoanelor fizice care donează bani și obiecte și firmelor care oferă diverse sponsorizări, și de această dată cere ajutorul celor care vor să contribui direct la îmbunătățirea nivelului de trai a celor șase.

Apel umanitar! Călin Mădălina din satul Păltiniș, comuna Băcești, județul Vaslui, mamă a cinci copii minori, rămasă văduvă de trei ani, ne solicită sprijin material pentru a reuși să facă față creșterii copiilor. Trăiește într-o căsuță mică. Unul din copii este bolnav (o fetiță de 9 ani). Sunt zile când copiii pleacă la școală fără pachet. Singurul venit al familiei este alocația copiilor. Are nevoie de alimente, detergenți, un pat, haine, încălțăminte, etc. Cei ce doresc să ajute ne pot contacta la numărul de mobil 0761.130.398 – Asociația «Solidar». Donații în bani se pot face în contul IBAN: RO41BTRLRONCRT0225705503 (în lei) sau în contul RO45BTRLEURCRT0225705501 SWIFT: BTRLRO22 (în euro), deschise la Banca Transilvania, titular Asociația «Solidar», CUI 32379418. Precizați: cazul Călin Mădălina. Donații se pot face și în contul Paypal, ce se poate accesa la adresa: https://www.paypal.com/donate/…. Ne-am propus ca, în două săptămâni, să le facem o vizită”, este apelul lansat de reprezentanții ONG-ului. (Adriana SUSNEA)

Citeste si

O adolescentă de 16 ani din Vaslui a murit intoxicată cu monoxid de carbon

Tragedie în familia unei minore în vârstă de 16 ani, din Vaslui. În aceasta seară, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.