Control judiciar pentru șoferul beat care a accidentat mortal un bătrân

Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut doi bărbați, ambii în vârstă de 23 de ani, din municipiul Bârlad, respectiv comuna Ivești, județul Vaslui, care ar fi fost implicați într-un eveniment rutier, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din municipiul Bârlad, a decedat.

La data de 19 iunie 2022, ora 11:04, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea pe strada Al. I. Cuza, din municipiul Bârlad, a unui eveniment rutier, în urma căruia un bărbat în vârstă de 74 de ani ar fi fost vătămat. Ulterior, acesta ar fi fost declarat decedat de către cadrele medicale sosite la fața locului.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către bărbatul de 23 de ani, din municipiul Bârlad, ar fi acroșat persoana vătămată ce se deplasa pe partea carosabilă, împingând un cărucior.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

În autoturism, în calitate de pasager, se afla și proprietarul acestuia, un bărbat de 23 de ani, din comuna Ivești. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat, și în cazul acestuia, o valoare de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ziua de 20 iunie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni l-au reținut pe conducătorul auto, pe o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”ucidere din culpă” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Totodată, proprietarul autoturismului a fost reținut, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prin aceea că ar fi încredințat un vehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ar fi știut că se află sub influența alcoolului.

În cursul zilei de astăzi, 21 iunie 2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus față de bărbatul din comuna Ivești măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Totodată, față de conducătorul auto, Judecătoria Bârlad a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbaților.

Citeste si

Week-end antrenant pentru vasluieni: proiecție de film, festival de artă și flash-mob de dans popular

Pentru că tot suntem la începutul sezonului estival, pentru acest week-end, autoritățile vasluiene au pregătit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.