Începând de miercuri, 17 ianuarie 2024, Nicu Florin Patrichi a intrat în rândul tinerilor pensionari ai Ministerului Afacerilor Interne. După o carieră de peste 27 de ani în cadrul Poliției Municipale Bârlad, timp în care și-a făcut meseria cu abnegație și dedicare, acesta a îndeplinit criteriile legale de pensionare, astfel că …
ianuarie, 2024
-
16 ianuarie
Senatorul Bîca: „Doctorul sufletelor de la Huși, ales cu 1.200 de voturi!”
Proaspăt demisionar din PNL și înscris în PSD, senatorul Iulian-Mihail Bîca îl acuză pe fostul său șef de partid Nelu Tătaru, deputat și președintele Organizației Județene a PNL Vaslui, de tot felul de abuzuri față de el și alți colegi, fapt ce a culminat cu plecarea sa din partid. În …
-
15 ianuarie
Liceul „Mihai Eminescu” Bârlad și-a sărbătorit patronul spiritual
Azi, când s-au împlinit 174 de ani de la nașterea inegalabilului poet Mihai Eminescu, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad a organizat câteva activități pentru a-l omagia pe patronul spiritual al instituției de învățământ. Cu atât mai mult cu cât, tot pe 15 ianuarie, s-a sărbătorit și Ziua Națională a Culturii, …
-
12 ianuarie
E oficial! Senatorul Iulian Bîca e membru PSD Bârlad!
Începând de astăzi, 12 ianuarie, senatorul de Bârlad Iulian Mihail Bîca, ales pe listele PNL, dar din septembrie 2023 neafiliat niciunui partid, a trecut „cu arme și bagaje” la PSD. Parlamentarul a urmat exemplul altor câteva zeci de liberali care, anul trecut, au decis să părăsească PNL în favoarea PSD. …
-
10 ianuarie
Spitalul Bârlad are, din nou, medic gastroenterolog!
După ce, în ultima perioadă, spitalul bârlădean nu a mai avut medic gastroenterolog, întrucât cel dinainte a plecat din oraș, unitatea spitalicească va dispune, de la 1 ianuarie 2025, de serviciile unui nou gastroenterolog. Până atunci, tânăra doctoriță asigură gărzi în specialitatea Medicină Internă. La jumătatea acestei săptămâni, conducerea …
-
9 ianuarie
Piloții de teren accidentat, din nou în sprijinul șoferilor blocați în nămeți
Piloții din cadrul ACS Club Off Road Bârlad nu se dezmint! Cum traversăm o perioadă în care zăpada a pus stăpânire pe județ și mulți șoferi care se aventurează la drum lung riscă să rămână blocați în nămeți, câțiva dintre piloții de teren accidentat au decis să sară din nou …
-
9 ianuarie
Doi liceeni vasluieni, voluntari SMURD, au salvat un bărbat ce suferise un infarct!
Gest demn de toată lauda făcut, în cursul zilei de marți, de doi liceeni din Vaslui, care sunt și voluntari SMURD: au salvat viața unui vârstnic ce a suferit un infarct miocardic și a căzut pe stradă!Salvatorii se numesc Maria Ignat (16 ani) și Ianis Bologa (17 ani) și învață …
-
9 ianuarie
O gravidă din Măscurei a născut acasă! Abia după opt ore a ajuns la Spitalul Bârlad!
Noapte de coșmar pentru o femeie din localitatea Măscurei, comuna Pogana, dar și pentru autoritățile care au i-au sărit în ajutor! Din cauza zăpezii abundente și a viscolului, femeia, care era gravidă cu al patrulea copil, a fost nevoită să nască acasă, întrucât echipajele de intervenție nu au putut ajunge …
-
8 ianuarie
Gravidă în nouă luni din Vutcani, preluată de ambulanță după patru ore!
Din cauza sulurilor de zăpadă ce au blocat intrarea în localitatea Vutcani, o adolescentă de 18 ani, gravidă în nouă luni și care trebuia să fie transportată la spital pentru a naște în siguranță, a fost nevoită să aștepte timp de patru ore. Ambulanța trimisă la caz a reușit să …
-
8 ianuarie
Basarabean condamnat pentru o crimă comisă în Rusia, prins la Albița
Un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, căutatpentru comiterea unei crime în Rusia și pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani de închisoare, a fost prins în Vama Albița. Potrivit polițiștilor de frontieră, acesta s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – Inspectoratul Teritorial al …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


