25 de liceeni bârlădeni, participanți la Școala de vară „I.Like.IT” Î

În primele două săptămâni ale lunii iulie, 25 dintre elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad vor participa la ediția din acest an a Școlii de vară pentru elevi „I.Like.IT”, organizată de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe AsachiIași.

 

Vacanță inedită pentru câțiva dintre elevii care frecventează cursurile Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. 25 dintre liceeni au plecat, duminică, 30 iunie, la Iași, pentru a lua parte la ediția din acest an, a V-a și ultima, a Școlii de vară pentru elevi „I.Like.IT”, organizată prin programul ROSE, la Facultatea de Electronică,Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe AsachiIași.

„Cei 25 de elevi de la Liceul Teoretic «Mihai Eminescu» Bârlad, județul Vaslui, vor petrece clipe de neuitat, trăind viața de student alături de cadrele didactice și studenți, fiind cazați în campusul «Tudor Vladimirescu» și servind masa la cantina Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» Iași. Pe parcursul celor două săptămâni, elevii vor participa la cursuri tematice de creație pagini web, rețele de calculatoare și sisteme de operare sau simulare de circuite electronice, vor cunoaște Iașul și obiectivele sale culturale și istorice, vor vizita companiile internaționale Bitron și Vitesco, unde lucrează absolvenți ai facultății și se vor bucura de serile studențești, de baza sportivă din campus și de ateliere de dezvoltare personală și consiliere pentru orientarea în cariera profesională. Camerele de cămin sunt deja pregătite…”, au transmiscoordonatorii Școlii de vară, vineri, 28 iunie.

Trebuie spus că Proiectul „I.Like.IT”, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Iași, prin intermediul programului ROSE, SGU-SV, finanțat de Banca Mondială, se adresează elevilor de liceu care învață în licee de stat eligibile în cadrul schemei de granturi pentru licee. Durata școlii de vară este de două săptămâni, în perioada iunie-iulie. Și la ediția a IV-a, desfășurată între 2-16 iulie 2023, au luat parte tot 25 de elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.

Citeste si

Frații Negrescu din Bârlad, medaliați cu aur și bronz la Cupa „Danubius” de BJJ din Galați

În acest week-end, frații Darius și Sasha Negrescu, din Bârlad, au cucerit patru medalii la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *