de Crina Buta
Pentru a transmite dragostea pentru meseria de polițist, oamenii legii de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au desfășurat sâmbătă, 23 martie, în curtea complexului comercial Bârlad Value Centre, începând cu orele 11:00, au activități cu caracter educativ-preventiv.
Participanții care au ales să viziteze standurile pregătite de polițiști au fost impresionați să afle detalii despre uniforma și rolul polițiștilor prezenți în stradă și au participat la ateliere interactive în cadrul cărora li s-au prezentat tehnica și dotarea structurilor de poliție.
Zeci de preșcolari și școlari au avut parte de prezentare a tehnicii din dotarea IPJ Vaslui de la autospeciale de la Rutieră, până la tehnică a Serviciului Criminalistic și echipamente ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale, folosite în activitatea zilnică. De altfel, elevii au primit materiale informative și au aflat secretele din spatele profesiei de polițist. Cei mai curajoși dintre micii vizitatori au urcat în autospecialele de poliție, fiind supravegheați de oamenii legii.
Principalele atracții au fost laboratorul rutier și autospecialele folosite de polițiștii rutieri, dotările Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și tehnicieni criminaliști.Activitatea a fost una interactivă și a adus curiozitate din partea celor mici, care au venit în număr mare să descopere lumea fascinantă a polițiștilor.