Portărița Diana Moșanu, din Bârlad, în atenție pentru turneul de calificare la Campionatul European

Zilele trecute, Diana Moșanu, unul dintre componenții echipei de fotbal Juniorul Bârlad, dar legitimată și la Vulpițele Galbene Roman, a participat la un nou cantonament cu naționala de fete U19. Jucătoarea a fost convocată de oficialii Federației alături de alte 19 fotbaliste din țară, stagiul având drept scop pregătirea în vederea participării la turneul de calificare la Campionatul European, programat pentru aprilie, în Portugalia.

În această săptămână, mai exact între 5 – 8 martie, reprezentativa de fotbal feminin Under 19 a României s-a aflat într-un stagiu de pregătire în Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia. Cantonamentul a vizat pregătirea tricolorelor în vederea participării, la începutul lui aprilie, la turneul de calificare pentru Campionatul European. În cadrul turneului de calificare, ce se va desfășura între 5 – 11 aprilie, în Portugalia, tricolorele vor întâlni naționalele Franței, Portugaliei și Ungariei.

Fotbalistele sunt antrenate de Massimo Pedrazzini, iar staff-ul tehnic a selecționat cele mai bune jucătoare incluse în echipa României. Printre cele 20 de sportive din țară convocate pentru a lua parte la acest ultim cantonament se numără și bârlădeanca Diana-Gabriela Moșanu, dublu legitimată la ACS Juniorul Bârlad și Vulpițele Galbene Roman. Asta chiar dacă, pe 2 februarie, a împlinit abia 17 ani și nu are încă experiența celor de 17-18 ani, care au luat parte la numeroase stagii de pregătire și meciuri oficiale.

În cadrul echipei mixte de fotbal ACS Juniorul Bârlad, categoria de vârstă U18, antrenată de Ovidiu Mangu, sportiva este și portar și căpitan, dar și singura fată. Însă, cum sportiva s-a mutat în Roman, unde urmează cursurile liceale, în ultima perioadă nu a mai apucat să joace efectiv pentru Juniorul Bârlad.

Celelalte jucătoare convocate provin de la următoarele cluburi: Farul Constanța, AS FC Universitatea Cluj, ACS Vasas Femina, Atletic Olimpia Gherla, Politehnica Timișoara, FC Voluntari, FC Carmen București și CSM Alexandria.

 

 

Citeste si

Canotorul Constantin Filip, participant activ la Campania „Sânge de campion”

Dumeșteanul Constantin Filip, campion balcanic și vicecampion european la canotaj în 2023, categoria Juniori, se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *