Valul al patrulea al pandemiei de COVID a afectat și cadrele medicale din Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. Luna aceasta, au fost depistați 37 de angajați ai spitalului care s-au infectat cu SARS-CoV-2: șase medici, 16 asistenți medicali și 15 infirmieri, brancardieri și îngrijitori. Din cele 37 …
septembrie, 2021
-
23 septembrie
Secțiile care au șanse să rămână deschise pentru pacienții non-COVID, la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad
Conducerea Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad a analizat situația și a propus Direcției de Sănătate Publică și Prefecturii o soluție prin care să mențină o parte din spital deschisă și pentru pacienții non-COVID. Reprezentanții spitalului bârlădean doresc să mențină deschis corpul nou al spitalului (monoblocul), doar pentru pacienții non-COVID. Asta …
-
22 septembrie
Demersuri pentru ca Spitalul „Elena Beldiman” să rămână deschis și pacienților non-COVID
Crește de la zi la zi numărul cazurilor de pacienți diagnosticați cu COVID, iar în spitale scade numărul de locuri disponibile pentru aceștia. În spitalul din Bârlad erau ieri internați 209 pacienți COVID, din care 195 în secții și 14 la ATI. La spitalul din Vaslui erau internate 51 de …
-
17 septembrie
Spitalul din Bârlad va trata cei mai mulți pacienți COVID din județ
Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 crește de la o zi la alta, în județ existând deja localități cu o rată de infectare mai mare de 3 la mia de locuitori. Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad va rămâne unitatea sanitară din județ care va interna cei mai mulți pacienți COVID, existând posibilitatea …
-
16 septembrie
Caravana IRO a ajuns și la Grivița
Unitatea mobilă pentru depistarea cancerului de col uterin a ajuns ieri la Grivița. 80 de femei, cu vârste între 25 și 64 de ani, au fost testate de echipa medicală de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași, care s-a aflat în localitate în cadrul campaniei pentru depistarea cancerului de …
-
14 septembrie
Pavilionul 2 al secției Boli infecțioase de la Bârlad, gata să primească de mâine pacienții COVID
Era timpul! Pavilionul nr. 2 al secției Boli infecțioase, situat vis-a-vis de corpul principal al Spitalului „Elena Beldiman”, este gata să primească pacienții cu COVID. Astăzi dimineață, a fost sfințit Pavilionul recent renovat și igienizat cu ajutorul fondurilor obținute de la bugetul local și din sponsorizări. Spitalul se pregătește pentru …
-
2 septembrie
Spitalul și laboratoarele medicale din Bârlad raportează din ce în ce mai multe cazuri de COVID
Numărul pacienților infectați cu SARS-COV-2 care s-au adresat laboratoarelor de analize private din Bârlad este în creștere. Oamenii vin să se testeze fie pentru că trebuie să plece în străinătate, fie pentru că prezintă o alterare a stării de sănătate. Dacă în ultimele trei luni, un laborator din zona Stadion …
august, 2021
-
27 august
Pavilionul II al secției Boli infecțioase de la Bârlad va fi redeschis în câteva zile
Se lucrează intens pentru darea cât mai curând în funcțiune a Pavilionului II al secției de Boli infecțioase din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad. Pavilionul, situat peste drum de corpul central al spitalului, a fost închis în luna martie, cu câteva zile înainte de numirea ca manager interimar a …
-
24 august
Conf. univ. dr. Lidia Ionescu, o bârlădeancă la conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași
În panoplia de aur a personalităților bârlădene contemporane, care prin activitatea lor fac cinste orașului natal, se află și medicul chirurg Lidia Ionescu (Pricop). După o viață de studiu și trudă în sala de operații, dr. Lidia Ionescu a reușit să își consolideze cariera profesională, atât ca medic cât și …
-
5 august
Concursuri transparente la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad
În sfârșit! Concursuri corecte, la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. Vremea concursurilor ce puteau fi aranjate a apus de câteva luni la spitalul bârlădean. Cei interesați să ocupe posturi la spitalul din Bârlad au început să capete încredere și să-și dorească să se înscrie la concurs, după …