Biserica „Sf. Spiridon” din Bârlad a fost călcată de hoți. Miercuri, 21 iulie, în jurul orei 18, a fost anunțat la numărul unic de urgență 112 un furt din sala de praznice și bucătăria aflate în curtea Bisericii „Sf. Spiridon” din Bârlad. Cel care a observat lipsa bunurilor a fost …
iulie, 2021
-
21 iulie
60,71%: rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) – înainte de contestații
Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, in judetul Vaslui, este 60,71. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe …
-
21 iulie
La Spitalul „Elena Bedliman” se vor putea face ecografii tiroidiene
Mai bine mai târziu decât niciodată! De la 1 august, pacienții Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad vor putea beneficia de ecografii tiroidiene, pe care până acum le puteau face doar la cabinetele private. Recent, spitalul a achiziționat mai multe ecografe performante, unul dintre ele fiind …
-
21 iulie
Atenție la cine vă vinde caș în Piața „Sf. Ilie” din Bârlad!
Lipsa de vigilență a autorităților sanitare și nerespectarea cu bună știință de către comercianți a regulilor de igienă indignează în continuare consumatorii bârlădeni de produse lactate. Hala de produse lactate din Piața „Sf. Ilie” este locul în care nemulțumirile consumatorilor cresc în această perioadă cu risc epidemiologic. Unii comercianți manipulează marfa …
-
21 iulie
634 de candidați înscriși la Titularizare, pentru 134 de posturi în județul Vaslui
Încep examenele pentru titularizarea cadrelor didactice. Astăzi, de la ora 9, va avea loc proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor didactice și catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2021. S-au înscris 639 de candidați (6 respinși în etapa de validare a dosarelor), dintre care 125 de …
-
19 iulie
Un bărbat dispărut după ce a înotat în râul Prutuleț a pus în alertă autoritățile
Alarmă falsă! Fratele din Dâmbovița al unui bărbat de 36 de ani din Fălciu a sunat la 112 Vaslui, după ce fusese anunțat de un coleg de pescuit al fratelui său că acesta se înecase în râul Prutuleț. Cei de la 112 au fost anunțați că bărbatul de 36 de …
-
19 iulie
Doru Marin, bârlădeanul care a cucerit lumea cu spectacolele muzicale regizate de el. Ultimul eveniment cultural regizat de acesta a fost „Classics for Pleasure” Sibiu
Eveniment muzical de elită, în perioada 16-18 iulie, la Sibiu, regizat de bârlădeanul Doru Marin, care, din 2019, este și director artsistic al Festivalului Clasics for Pleasure. Doru Marin este și membru fondator și director artistic al Elite Art Club UNESCO, inițiatorul festivalului de la Sibiu, proiect aprobat de Klaus …
-
16 iulie
Tu știi să reciclezi corect? 10 greșeli de evitat în colectarea selectivă a deșeurilor!
Reciclarea nu este o sarcină foarte complicată, dar totuși încă se produc greșeli în sortarea corectă a deșeurilor. Urbana SA dorește să vă informeze cu privire la cele mai comune greșeli întâlnite în procesul colectării selective a deșeurilor. Cutiile de pizza / Cutiile de lapte / Ambalajele de hârtie pătate …
-
16 iulie
Spitalul Județean cere o păsuire de cinci luni Ministerului Sănătății
Previzibil! Spitalul Județean de Urgență Vaslui nu a putut rezolva disfuncționalitățile constatate la morgă de către Corpul de control al Ministerului Sănătății, care a stabilit ca termen de conformare data de 30 iunie 2021. Într-o lună de zile nu s-a mișcat mai nimic la morga SJU, în afara faptului că …
-
15 iulie
Campanie a Primăriei Vaslui pentru strângerea de haine destinate familiilor defavorizate
Inițiativă în premieră, luată de Primăria Vaslui! De astăzi, au fost montate trei containere destinate hainelor pe care vasluienii vor să le doneze familiilor aflate în situație de nevoie socială. Obiectele de îmbrăcăminte ce vor fi donate persoanelor și familiilor sărace trebuie să fie în stare bună, curate și depozitate …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


