Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. Adunarea Generală a ONU a stabilit data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. …
noiembrie, 2021
-
25 noiembrie
Pași pentru reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative la Primăria Bârlad
Timp de trei ani, în cadrul Primăriei Municipiului Bârlad a fost implementat proiectul „Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului Bârlad”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. Proiectul, în valoare de peste 3 milioane de lei, a fost cofinanțat din Fondul Social European. Prin implementarea acestui proiect s-a urmărit simplificarea …
-
25 noiembrie
„Hărțile timpului”, expoziție retrospectivă la Muzeul „Vasile Pârvan”
Sâmbătă, 27 noiembrie, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Consiliul Județean Vaslui au deosebita plăcere de a vă invita la o expoziție eveniment, respectiv la retrospectiva de pictură și grafică, organizată de dr. Mircea Mamalaucă sub genericul HĂRȚILE TIMPULUI, semnată de cunoscutul artist bârlădean prof. Dionisie Gradu. Artistul născut la …
-
24 noiembrie
Se redeschide Spitalul „Elena Beldiman” pentru pacienții non-COVID?
Scăderea semnificativă a numărului pacienților cu SARS-CoV-2 internați la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, precum și nevoia de spitalizare a pacienților non-COVID din Bârlad și localitățile limitrofe au determinat conducerea unității spitalicești să ia măsuri în acest sens. Astfel, se ia în calcul redeschiderea câtorva secții ale …
-
24 noiembrie
Școala „M. C. Epureanu” din Bârlad, printre cele 175 de unități de învățământ din țară care pot accesa proiecte cu finanțare europeană
Perseverență. Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad a fost acreditată pentru a accesa proiecte cu finanțare europeană în cadrul Programului Erasmus+. După prima rundă de selecție, organizată de Comisia Europeană și ANPCDEFP România, formularul de candidatură al școlii, completat de profesoara Paula Toporaș, a fost validat, primind acreditarea, alături …
-
23 noiembrie
Unde sunt tichetele de masă promise după vaccinare? Bârlădenii vaccinați în octombrie încă le așteaptă
Bârlădenii care au primit rapelul în lunile octombrie și noiembrie mai au de așteptat până vor intra în posesia bonurilor valorice de 100 de lei. Direcția de Sănătate Publică (DSP) a distribuit toate tichetele valorice pentru persoanele care au făcut rapelul în luna septembrie și doar o mică parte din …
-
23 noiembrie
Victimele accidentelor rutiere, comemorate și la Penitenciarul Vaslui
An de an, începând din anul 2005, în a treia duminică din luna noiembrie sunt comemorate victimele accidentelor de circulație. În ultimii cinci ani, Penitenciarul Vaslui a organizat în mod frecvent activități de prevenire a încălcării prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice și, implicit, a accidentelor rutiere, prezentând opiniei …
-
22 noiembrie
Ce deșeuri depozitezi în recipientul negru sau gri? Reciclează corect!
Containerele negre/gri inscripționate adecvat, sau pubelele negre sunt destinate exclusiv deșeurilor reziduale (deșeuri biodegradabile de tipul resturilor alimentare din gospodărie și alte resturi care nu se pot recicla). Containerele NEGRE/ GRI inscripționate adecvat sunt amplasate la punctele de colectare, atât în mediul urban cât și în mediul rural. Pubelele NEGRE …
-
22 noiembrie
Casa în care au pășit Cuza și Manolache Costache Epureanu se transformă într-un sanctuar al artei contemporane
Pavilionul Expozițional de Artă Contemporană din Bârlad prinde contur. Imobilul din strada Vasile Pârvan, monument istoric, cunoscut drept Casa Sturdza, va găzdui în curând o parte importantă din opera pictorului Corneliu Vasilescu, maestrul gestualismului românesc, și a graficianului de elită Dragoș Pătrașcu, conferențiar universitar doctor la catedra de grafică a …
-
21 noiembrie
Reciclează corect! Află ce deșeuri depozitezi în recipientul și sacul galben!
Pentru o colectare selectivă corectă, este foarte important să identificăm tipul de deșeu pe care dorim să-l aruncăm. Simbolurile de pe ambalaje ne oferă toate informațiile necesare în acest sens, așadar citiți întotdeauna eticheta produselor ce urmează a fi reciclate. Deșeurile depozitate separat se depun în containerele special amenajate pentru …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


