Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, la aproape trei săptămâni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, Proiectul „Modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program prelungit nr. 8” a demarat în forță. Constructorul (Asocierea SC Urban Proiect SA și SC KTZ Internațional SRL) lucrează, deja, pe două …
februarie, 2022
-
24 februarie
Deputatul Eduard Popica „Personalul medical și auxiliar angajat în perioada stării de alertă, menținut pe posturi și după încheierea stării de alertă!”
Deputatul Eduard-Andrei Popica, aflat la primul mandat în Parlament ca reprezentant al județului Vaslui, îi anunță pe cetățeni că are o veste bună pentru vasluieni, în special pentru cei din domeniul medical. Prin intermediul unei postări pe contul său de socializare, Popica transmite că, în curând, s-ar putea ca persoanele …
-
24 februarie
O asistentă socială din Bârlad, nominalizată la „Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială”
La cea de-a VIII-a ediție a „Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială”, ce va acorda premii pentru asistenții sociali ce s-au remarcat în perioada pandemică 2020-2021, are și județul Vaslui un finalist. Este vorba despre asistenta socială Mirela Petcu, șeful Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Dizabilități Bârlad …
-
23 februarie
Se lucrează la asfaltarea drumurilor din comuna Băcani
În scurt timp, circa 4,5 kilometri de drumuri din localitățile Băcani, Drujești, Suseni și Vulpășeni, comuna Băcani, vor fi asfaltați prin Compania Națională de Investiții (CNI). Investiția se ridică la aproximativ 5 milioane de lei și, potrivit edilului, lucrările au început deja. Pe data de 21 februarie, Vasile Stoica, primarul …
-
23 februarie
Cine sunt noii consilieri locali bârlădeni
Aneta Vasilache și Mircea Leonte sunt noii consilieri PSD care îi înlocuiesc pe colegii lor, Andi Dumitrașc și Dorin Apostu, după ce aceștia, din motive obiective, și-au dat demisia din legislativul local. Ieri, într-o ședință de îndată convocată în sala de conferințe a Cinematografului „Victoria” Aneta Vasilache și Mircea Leonte …
-
23 februarie
Facturi mai mici la încălzire pentru blocurile ANL din Bârlad
Vești bune pentru chiriașii ANL din Bârlad, care din noiembrie au plătit facturi uriașe pentru încălzire. E.ON a înștiințat societatea CUP SA Bârlad, cea care furnizează agentul termic la blocurile ANL din oraș, că pentru luna ianuarie facturile la gaz metan vor fi mai mici. Conform adresei E.ON, se va …
-
23 februarie
De ce a crescut timpul de așteptare la CPU Pediatrie Bârlad?
Nemulțumiri mari în rândul părinților ai căror copii au nevoie de asistență medicală de urgență la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad. Numărul foarte redus al medicilor pediatri a făcut ca în ultima perioadă timpul de așteptare la CPU Pediatrie să fie tot mai mare. Asta, mai ales din cauza faptului …
-
22 februarie
Demisie la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad
La o lună după ce a fost numită în funcția de coordonator medical al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, dr. Cătălina Manolache și-a dat demisia din acest post. Motivele invocate sunt personale, dar surse din spital spun că decizia a fost luată pe fondul numeroaselor probleme administrative care trebuie …
-
22 februarie
Fetele de 11 – 18 ani, îndemnate să se vaccineze împotriva virusului cancerului de col uterin
Specialiștii din cadrul DSP Vaslui le recomandă insistent părinților și tutorilor care au fetițe și adolescente cu vârsta cuprinsă între 11 – 18 ani să le vaccineze anti HPV, pentru a preveni îmbolnăvirea de cancer de col uterin, o maladie care, anual, omoară cele mai multe românce din Uniunea Europeană. …
-
22 februarie
Accesare de fonduri europene la REISER SA
Luna februarie a venit cu vești bune pentru societatea bârlădeană Reiser SA. După o serie de verificări de natură economico-financiară și juridică, compania a primit răspunsul pe care îl aștepta: acela că este eligibilă pentru a accesa fonduri europene. Astfel, Reiser SA poate atrage fonduri de 1.000.000 de euro în …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


