Cadrele didactice interesate de ocuparea unui post de director sau director adjunct în școlile din județ unde posturile nu au fost ocupate prin concurs, își mai pot încărca doar astăzi dosarele în aplicația dedicată. În perioada ianuarie – aprilie 2022 va fi organizat concursul pentru ocuparea a 87 de posturi …
ianuarie, 2022
-
24 ianuarie
Accident rutier la Bârlad! Un autoturism a intrat într-un stâlp de pe strada Tecuciului
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate la un accident rutier produs în municipiul Bârlad, pe strada Tecuciului. În accident au fost implicate două autovehicule în care se aflau două persoane. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, cei doi conducători auto …
-
24 ianuarie
Ultimatum pentru negreșteni: majorarea taxei de salubritate sau colectare selectivă!
Întrucât, de la începutul anului, costurile cu colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor au crescut și trebuie recuperate cumva, edilii orașului Negrești îi anunță pe cetățeni că acest lucru va fi posibil în două moduri: fie vor colecta selectiv corect deșeurile produse, fie va fi majorată taxa de salubritate plătită de …
-
24 ianuarie
În atenția elevilor: s-a modificat calendarul pentru Programul „Euro 200”!
Programul guvernamental „Euro 200”, prin care elevii sărmani pot beneficia de un ajutor financiar în valoare de 200 de euro în vederea achiziționării unui calculator, demarat în 2004 și continuat și în 2022, va suferi noi modificări în ceea ce privește calendarul. În acest sens, pe 10 ianuarie, Ministerul Educației …
-
24 ianuarie
Sprijin pentru copiii cu părinți plecați în străinătate
Copiii de la Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” din Bârlad ai căror părinți sunt plecați în străinătate vor putea beneficia de suport educațional și psiho-social prin intermediul proiectului InfoAcces, desfășurat de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Asociaţia Societatea Naţională „Spiru Haret” pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Astfel, miercuri, 26.01.2022, de la …
-
24 ianuarie
Peste 200 de locuitori din Puiești pot beneficia de „A doua șansă”
Locuitorii comunei Puiești care nu au urmat sau nu au finalizat cursurile învățământului primar și gimnazial au șansa de a fi școlarizați chiar la ei în comună. Înscrierile pentru programul „A doua șansă” au început deja, iar cererile se pot depune la secretariatul Liceului Tehnologic din Puiești, până pe 15 …
-
21 ianuarie
Video // Comuna Puiești, sub imperiul incendiilor! Primarul Cezar Vasile Ticu îndeamnă la vigilență
Evenimentele nedorite care au avut loc în ultimele zile în comuna Puiești l-au obligat pe edilul localității să îndemne populația la vigilență. Incendiile de vegetație au devenit tot mai frecvente și în combinație cu vântul puternic au afectat hectare întregi și au distrus complet o casă. Ieri, de exemplu, la …
-
21 ianuarie
Reciclează responsabil! Învață codul culorilor din reciclare!
În mediul urban pentru populația care locuieste la bloc, dar și în mediul rural, sunt amenajate platforme de colectare fixe. Acestea sunt dotate cu mai multe containere pentru fiecare tip de deșeu, diferențiate după culoare. Accesul la platformele de colectare este liber pentru toate persoanele fizice care își depun în …
-
21 ianuarie
Mesaj de interes pentru tutovenii interesați de „Casa verde”!
Pentru că, în ultima perioadă, mai mulți cetățeni din comuna Tutova s-au adresat funcționarilor primăriei pentru documente în vederea depunerii de solicitări pentru Programul „Casa verde fotovoltaice”, edilul șef Ion Corciovă vine cu o serie de precizări. Prin intermediul contului său de socializare, primarul îi anunță că, în acest moment, …
-
21 ianuarie
Au scăzut vânzările în Piața „Sf. Ilie”. Să fie din cauza taxei de parcare de 3 lei?
Mai puțini comercianți și clienți în Piața „Sf. Ilie” din Bârlad. Majorarea taxei de intrare în parcarea de la Piața „Sf. Ilie”, la 3 lei, față de 2 lei cât era anul trecut, i-a determinat pe mulți să evite deplasarea cu mașinile la piață. Frigul și mărirea taxei de parcare …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


