Așa cum se întâmplă de mulți ani, cu câteva luni înaintea admiterii la liceu, cele șase unități liceale din Bârlad și din Zorleni își prezintă oferta educațională și baza materială de care dispun. Astfel, între 12-13 aprilie, elevii claselor a VIII-a, alături de cadrele didactice și profesorii diriginți sunt invitați …
aprilie, 2022
-
12 aprilie
Prichindeii din Bârlad pot practica baschet
În intervalul 1 aprilie – 1 octombrie, Asociația Baschet Club Sonicks Junior Bârlad desfășoară prima ediție a proiectului „Sonicks – Magie prin Baschet”. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 – 12 ani, din Bârlad, fie că vorbim de băieți sau de fete. Proiectul își propune să atragă …
-
11 aprilie
ORL-istul Andrian Cuzub, consultații la Zen Clinic Bârlad
Una dintre multele clinici medicale private din Bârlad, Zen Clinic, oferă, printre altele, și consultații ORL (otorinolaringologie), doctorul care se ocupă de prevenirea, diagnosticarea și tratarea afecţiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare și sinusurilor fiind medicul specialist Andrian Cuzub (33 ani). Pentru pacienții care nu știu exact cu ce …
-
11 aprilie
Cabinetul de Sănătate Mintală al spitalului bârlădean se mută
Aflat în prezent în incinta Pavilionului TBC, Cabinetul de Sănătate Mintală (CSM) din cadrul spitalului bârlădean se va muta cât de curând în containere metalice similare celor în care funcționează Pavilionul Administrativ. În acest sens, conducerea unității a declanșat procedura de achiziție a șase astfel de containere. Pe data de …
-
11 aprilie
ANAF pune „tunurile” pe veniturile stiliștilor și pe profesorii care dau meditații acasă
Agenția Națională de Administrare Fiscală pune toate tunurile pe contribuabili! Fiscul se pregătește de controale masive, în următoarea perioadă. Acţiunile de conformare fiscală vizează inclusiv profesorii care dau meditaţii acasă, cei care îşi închiriază diverse bunuri, dar şi stilişti care se ocupă de machiaj sau coafură, de exemplu. Agenția Națională …
-
8 aprilie
Andreea Răducan, membru al Comisiei de Protecție din FIG
Bârlădeanca Andreea Răducan, una dintre fostele mari campioane europene, mondiale și olimpice ale României la gimnastică artistică, va face parte din nou înființata Comisie de Protecție din cadrul Federației Internaționale de Gimnastică (FIG). „Recunoaștere internațională pentru Andreea Răducan! Federația Internațională de Gimnastică a înființat o comisie pentru siguranța în sport, …
-
8 aprilie
Mănăstirea Pârvești a fost inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte pentru investiții în turism și cultură
În urma demersurilor constante și insistente pentru restaurarea acestui edificiu, Episcopia Hușilor a reușit realizarea întregii documentații tehnice pentru includerea Mănăstirii Pârvești în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte pentru investiții în turism și cultură, sesiunea martie 2022. Astfel, s-a reușit ca Mănăstirea Pârvești …
-
7 aprilie
Trei bărbați din Bârlad au fost reținuti pentru săvârșirea mai multor infracțiuni
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitate infracțională a 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, din municipiul Bârlad, cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburare ordinii și liniștii publice. În urma cercetărilor polițiștii au stabilit faptul că …
-
7 aprilie
Președintele Iohannis a decorat medicii Aioanei și Chilinciuc, din Bârlad
Așa cum procedează în fiecare an, pe 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, președintele Klaus Iohannis a semnat, azi, decretul de decorare a unor medici din țară. Printre aceștia se regăsesc și doi medici din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, respectiv Monica Dana Aioanei, medic primar Boli …
-
7 aprilie
Bărbat găsit spânzurat intr-o anexă a gospodăriei
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din satul Măscurei, comuna Pogana, a fost găsit în această după-amiază spânzurat, într-o anexă a gospodăriei. Din primele informații, bărbatul era liniștit, fără probleme și nu consuma băuturi alcoolice. Cu câteva ore înainte de tragedie, bărbatul vorbise cu familia la telefon și …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


