Prichindeii din Bârlad pot practica baschet

În intervalul 1 aprilie – 1 octombrie, Asociația Baschet Club Sonicks Junior Bârlad desfășoară prima ediție a proiectului „Sonicks – Magie prin Baschet”. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 – 12 ani, din Bârlad, fie că vorbim de băieți sau de fete. Proiectul își propune să atragă cât mai mulți preșcolari și elevi către acest sport prin intermediul mai multor selecții ce vor fi organizate în lunile viitoare, urmând ca, în final, prichindeii care dau dovadă de aptitudini pentru baschetul de performanță să fie cooptați să ia parte la competiții de profil.

„Vă anunțăm, cu mare bucurie, că vom derula, în perioada următoare, proiectul «Sonicks – Magie prin Baschet», finanțat de Federația Română de Baschet. În parteneriat cu două școli și o grădiniță, ne adresăm prin acest proiect preșcolarilor și școlarilor mici, în speță copii cu vârsta cuprinsă între 5 – 12 ani, fete și băieți. Vom organiza selecții, antrenamente și competiții pentru toți copiii selectați. Ce ne dorim prin acest proiect? Să promovăm baschetul și activitatea baschetbalistică, ca mijloace de educație și sănătate prin baschet. Ne dorim, de asemenea, dezvoltarea stării de sănătate a copiilor prin practicarea jocului de baschet, creșterea stimei de sine și dorința de a fi mai buni, precum și însușirea unor abilități motrice specifice baschetului”, spune Vlad Sîrbu, președintele Asociației Baschet Club Sonicks Junior Bârlad.

Acesta a precizat că „Sonicks – Magie prin Baschet” este o acțiune a Federației Române de Baschet și a Ministerului Sportului și se derulează prin programul „Să creștem sănătos prin baschet”.

 

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *