Candidatura la președinție a lui Ciolacu, sprijinită și de deputatul vasluian Popica

La o zi după anunțul premierului social-democrat Marcel Ciolacu de a candida la președinția României, au apărut numeroase reacții din partea partidelor de pe scena politică românească. Dacă reprezentanții unor partide îi critică decizia, sugerând că nu are stofă de a fi primul om în stat, alții îl laudă pentru curaj și își arată sprijinul moral.

Din această a doua categorie face parte și deputatul social-democrat Eduard-Andrei Popica, care a transmis că, atât în calitate de parlamentar al României, cât și de cetățean al acestui stat, susține candidatura lui Marcel Ciolacu la președinția țării.

„Înscrierea domniei sale în cursa pentru cea mai importantă funcție în stat este pe deplin justificată, demonstrând în anii cât a condus Guvernul că este un om de stat competent, care a adus stabilitatea economică și socială în România, după o guvernare dezastruoasă PNL-USR. Este timpul ca, după două decenii în care am fost conduși de președinți care i-au dezbinat pe români și au avut cu totul alte preocupări decât atribuțiile ce le reveneau prin Constituție, să vină în fruntea țării un român pentru toți românii. Cred că domnul Marcel Ciolacu are această capacitate. Am colaborat foarte bine cu dumnealui atunci când a fost președintele Camerei Deputaților, ne-a susținut inițiativele legislative ale grupului PSD, constatând că este un bun conducător”, a declarat deputatul Popica.

Citeste si

Frații Negrescu din Bârlad, medaliați cu aur și bronz la Cupa „Danubius” de BJJ din Galați

În acest week-end, frații Darius și Sasha Negrescu, din Bârlad, au cucerit patru medalii la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *