Bârlădenii, prinși „pe picior greșit” de polițiștii locali

Marți, în decurs de doar patru ore, agenții Poliției Locale Bârlad au surprins nu mai puțin de 51 de pietoni care au traversat strada neregulamentar, 14 dintre ei fiind sancționați cu amendă.

 

Compartimentului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Bârlad a început anul în forță! Pentru a reduce numărul de accidente rutiere produse din vina pietonilor care traversează strada aiurea, polițiștii locali de la Rutieră au desfășurat o acțiune de prevenire a acestui fenomen tot mai prezent în oraș, în urma căreia au depistat 51 de persoane care s-au angajat în traversarea neregulamentară a drumurilor publice.

La art. 7, lit. j din Legea 155/2010 a poliției locale, se prevede că polițiștii locali «constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală». În acest context, în ziua de 14 ianuarie 2025, în intervalul orar 07.00 – 11.00, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranță Rutieră au acționat pentru a diminua riscurile rutiere în rândul pietonilor. Cu această ocazie, au fost depistați 51 de cetățeni care nu au respectat regulile de circulaţie atunci când s-au angajat în traversarea unui drum public. Drept urmare, 37 de pietoni au fost avertizați cu privire la comportamentul neregulametar, iar 14 pietoni au fost sancționați contravențional. Printre argumentele invocate de către cei care au traversat prin locuri neamenajate, se numără: zona în care traversează le este familiară; vor să scurteze drumul către obiectivul vizat; se grăbesc; traficul auto neaglomerat”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Bârlad.

Aceștia le atrag atenția pietonilor cu privire la câteva situații care sporesc riscul unei traversări neregulamentare: – vorbitul la telefon în timpul traversării, chiar și neregulamentare; – traversarea printre vehiculele în mişcare; – traversarea neregulamentară purtând bagaje voluminoase (zona piețelor, stațiilor de autobuz, magazinelor); – traversarea neregulamentară în condiţii de vizibilitate redusă.

Citeste si

Frații Negrescu din Bârlad, medaliați cu aur și bronz la Cupa „Danubius” de BJJ din Galați

În acest week-end, frații Darius și Sasha Negrescu, din Bârlad, au cucerit patru medalii la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *