14 liceeni din Vaslui au concurat la Campionatul de vorbit în public „VOCE – de la cuvinte la campioni”, primul eveniment organizat sub egida Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025. Tinerii au fost jurizați de campioana olimpică la gimnastică artistică Andreea Răducan și actorii Marian Olteanu și Denis Hanganu, care s-au remarcat în serialul „Clanul”.

Miercuri, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, 14 tineri din Vaslui au participat la Campionatul de vorbit în public „VOCE – de la cuvinte la campioni”, găzduit de sala de spectacole a Centrului Cultural „Dimitrie Cantemir” Vaslui și organizat de Consiliul Județean (CJ) Vaslui și Centrul Cultural Județean. A fost primul eveniment din acest an, desfășurat sub auspiciile Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025.

Astfel, într-o sală plină, cei 14 liceeni au trecut peste emoții și au descoperit secretele vorbitului în public, preluând microfonul și cucerind publicul cu discursuri despre proiecte pentru comunitate, despre imposibilul care devine posibil, transformarea ca om util societății, despre experiența de adolescent sau viața de familie. Cele mai bune discursuri au fost răsplătite cu premii în bani.

Îi felicit pe tinerii concurenți pentru curaj. Nu e ușor să fii în fața unui public. Spun din propria experiență. La primul discurs pe care l-am susținut nu mai auzeam pe nimeni, vedeam ca într-un tunel și doream să scap cât mai repede. Curajul lor merită toate aplauzele. Îndemn toți tinerii săîndrăznească”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, președintele CJ Vaslui.

Juriul concursului a fost alcătuit din personalități vasluiene. Amintim pe bârlădeanca Andreea Răducan, fostă campioana olimpică la gimnastică artistică, precum și pe actorii vasluieni Marian Olteanu și Denis Hanganu, care s-au remarcat în serialul „Clanul”.

Am acceptat invitația în primul rând pentru a fi alături de acești tineri. Consider că este un eveniment important pentru tânăra generație, pentru județul Vaslui. Se întâmplă lucruri frumoase și asta nu poate decât să dea încredere celor implicați. Pentru comunitate, este un pas extrem de frumos, care trebuie făcut din ce în ce mai des și cu multă încredere, pentru că va aduce rezultate frumoase”, a declarat Andreea Răducan.

Marian Olteanu s-a simțit onorat în postura de jurat la concursul „VOCE – de la cuvinte la campioni”.

„E foarte greu de vorbit în public, mai ales când nu ai un text învățat, nu ai nimic scris, nu ai nimic pregătit. E foarte greu. Dar, cu cât ești mai sincer, cu cât ești mai liber în exprimare, cu atât nu ai cum să dai greș. Eu așa funcționez”, a spus actorul vasluian.

La rândul său, Denis Hanganu consideră că e de bun augur organizarea unui astfel de concurs pentru că îi provoacă pe tineri, îi educă și îi pregătește pentru viitoarele momente din viața lor în care vor avea de susținut propriile păreri și idei.

„Cred în importanța acestui eveniment pentru că,dacă e să analizăm, cea mai mare frică a omenirii este aceea de a vorbi în public. Practic, acești liceeni și-au depășit această frică, cu foarte mult curaj, și ne-au demonstrat că se poate să avem performeri la acest nivel în ceea ce privește un discurs susținut în fața unor spectatori. E îmbucurător să fiu aici și să fac parte din juriu, să-i pot evalua și urmări ca pe niște colegi mai mici, fiindcă mă consider un coleg mai mare. Cred că suntem capabili de lucruri mărețe și suntem o generație care poate răsturna orice fel de preconcepție care a fost creată despre județul Vaslui. Avem puterea asta. Cheia e practic în mâinile noastre și aș vrea pe cât de tare vă simțiți voi acasă, pe cât de tare credeți în puterea noastră de a schimba împreună lucrurile să aplaudăm. Putem măsura asta prin aplauze îndelungi”, a spus Denis Hanganu.

La manifestare au mai fost prezenți Costel Zară, vicepreședintele CJ Vaslui, Lucian Braniște și Valeriu Caragață, primarul și viceprimarulmunicipiului Vaslui, dar și Cristiana Botan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Citeste si

Frații Negrescu din Bârlad, medaliați cu aur și bronz la Cupa „Danubius” de BJJ din Galați

În acest week-end, frații Darius și Sasha Negrescu, din Bârlad, au cucerit patru medalii la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *