de Mihaela NICULESCU
Se împlinesc astăzi zece ani de când a plecat la ceruri marele om de cultură dr. Constantin Teodorescu. Considerat un adevărat catalizator al culturii bârlădene după 1990, Constantin Teodorescu și-a pus amprenta asupra vieții orașului, aducând Bârladul în rândul primelor orașe culturale din Moldova.
Sunt zece ani în care strălucirea activităților culturale aproape că s-a pierdut, ar actul cultural, cu mici excepții s-a diluat la maximum și, din păcate, autoritățile nu reacționează la acest semnal de alarmă.
Galeria de Artă „Nicolae N. Tonitza”, locul unde publicul întâlnea mari artiști, unde aveau loc dezbateri și evenimente de elită, este de mai mult timp închisă, iar manifestările care se organizează sunt o palidă umbră a ceea ce a fost cândva.
Nu asta și-a dorit doctorul Teodorescu să se întâmple, dar, din păcate, asta este realitate. A luptat până în ultima clipă cu branula pe mână, pentru a promova adevăratele valori bârlădene. Iată că, la zece ani de la moartea sa, doctorul Constantin Teodorescu este unul dintre „Oamenii care ne lipsesc”, așa cum chiar el scria în rubrica cu acest titlu din săptămânalul „Bârladul”, al cărui fondator și director a fost.
Doctorul spunea destul de des că totul are pe lumea asta o rezolvare, cu excepția bolilor incurabile. El, care salvase
sute de oameni de la moarte, nu a mai putut fi salvat. El, care trecuse peste obstacolele grele ale vieții sale tumultuoase, nu a putut învinge boala. A luptat, însă, cu demnitate până în ultima clipă, ignorând suferința și gândul că totul se va termina curând, implicându-se cu o energie inexplicabilă, în tipărirea unor publicații care să rămână posterității.

sute de oameni de la moarte, nu a mai putut fi salvat. El, care trecuse peste obstacolele grele ale vieții sale tumultuoase, nu a putut învinge boala. A luptat, însă, cu demnitate până în ultima clipă, ignorând suferința și gândul că totul se va termina curând, implicându-se cu o energie inexplicabilă, în tipărirea unor publicații care să rămână posterității.
Știa că documente despre existența și evoluția orașului, despre personalitățile care și-au pus amprenta de-a lungul timpului erau destul de puține, așa că s-a zbătut ca împreună cu colaboratorii săi să publice cât mai multe despre istoria Bârladului.
Unele dintre materialele strânse cu trudă au rămas doar în faza de manuscris, urmând ca de tipărirea lor să se ocupe cei care vin după el. Din păcate, în șapte ani nu s-a publicat nimic. Doctorul Constantin Teodorescu intuia că așa se va întâmpla după moartea sa, de aceea s-a luptat contra cronometru să lase urmașilor săi date despre locuri, personalități, viața economico-socială și culturală a Bârladului. În anul 2003, cu banii Fundației ce îi poartă numele, înființată în 1991, a scos primul număr al săptămânalului „Bârladul”, care a apărut până în anul în care s-a stins, 2011. În acest săptămânal exista o rubrică permanentă, la care doctorul ținea foarte mult – „Oameni care ne lipsesc”. Colectivul redacției „Bârladul” trăiește și acum nostalgia zilelor de sâmbătă, în care avea loc ședința de redacție, unde se discuta despre numărul următor al săptămânalului, dar și despre proiecte culturale pe care Fundația „Dr. Constantin Teodorescu” le avea în plan. După zece ani de la dispariția lui Constantin Teodorescu, nu doar colaboratorii săi îi simt lipsa, ci și bârlădenii iubitori de cultură simt lipsa celui care a fost catalizatorul vieții culturale a orașului, omul care a reușit să ridice la cote înalte actul cultural în urbea Bârladului. Locul acestuia a rămas gol și probabil va fi foarte greu ca, în viitorul apropiat, cineva îl înlocuiască.
A plecat împăcat că și-a văzut împlinit un mare vis
Înființarea la Bârlad a unui Centru „Eminescu” a fost o dorință de ani de zile a doctorului Constantin Teodorescu. Reabilitarea Casei Roșii și transformarea acesteia într-un sanctuar al lui Eminescu s-a realizat după ani de tatonări și de negocieri cu autoritățile locale, după ani în care a trebuit să facă și compromisuri. În cele din urmă, doctorul Teodorescu a reușit, în ianuarie 2011, să trăiască clipa în care Centrul „Eminescu” a fost inaugurat. Colecția sa impresionantă, strânsă în 40 de ani, dedicată Luceafărului, era pusă în valoare într-un centru unic în Moldova. După ce acest vis a devenit realitate, șase luni mai târziu Doctorul s-a stins că lasă posterității o bijuterie culturală.
Colecția donată Centrului „Eminescu” cuprinde 5.800 de volume, din care 2.000 cu și despre Eminescu, fotocopii după manuscrise și alte documente ale poetului, 200 de lucrări de artă plastică, 150 de medalii și insigne, exponate de cartofilie și filatelie cu tematică eminesciană.
Colecționarul dr. Constantin Teodorescu este înscris demult în rândul celor mai valoroși colecționari ai Moldovei și chiar ai țării. O viață întreagă, a strâns opere de artă, documentându-se permanent, stând de vorbă cu artiști plastici de renume, chiar în atelierele lor. Doctorul avea un fler deosebit în achiziționarea operelor de artă și era un colecționar în adevăratul sens al cuvântului, care considera că frumusețea și valoarea obiectelor de artă trebuie împărtășită și comunității din care făcea parte.
„Doctorul Constantin Teodorescu rămâne în existenţa mea vremelnică OMUL care mi-a schimbat destinul profesional în forma desăvârşită a valorii prin cunoaştere şi cultură. Pentru mine, asemeni tuturor colaboratorilor apropiaţi, Doctorul Teodorescu este de neînlocuit. Nu ascund faptul că îmi doresc ca Bârladul să mai aibă şansa şi bucuria revigorării spirituale cu forţa, verticalitatea, dezinteresul personal, selectivitatea, obiectivitatea, realismul şi dăruirea neîncetată, în beneficiul semenilor,de care a dat dovadă Doctorul. Cel puţin nouă, celor de astăzi, ne revine responsabilitatea să fim demni, să păstrăm cu sfinţenie, să preţuim la justa valoare şi să sporim pe cât posibil patrimoniul cultural lăsat moştenire prin Centrul <<Mihai Eminescu>> nu doar concitadinilor, ci tuturor românilor de pretutindeni”, a spus Geta Modiga, custodele colecției de la Centrul „Eminescu”, fostă colaboratoare a doctorului Constantin Teodorescu.
În perioada 1980 – 2000, doctorul Constantin Teodorescu a donat Muzeului „Vasile Pârvan” opere de artă ale unor artiști valoroși, și ceea ce este foarte important, a donat colecții de autor. Printre acestea, colecția Bob Bulgaru (un artist care a trăit destul de puțin, dar care a creat opere valoroase) și colecția Corneliu Baba. Tot Muzeul „Vasile Pârvan” este cel care a primit din partea doctorului Constantin Teodorescu o altă donație reprezentativă, o colecție cu lucrări aparținând mai multor artiști români foarte bine cotați, care au creat în perioada 1950 – 2000, ale căror opere se regăsesc și în alte muzee. Acest Mecena al Bârladului a dăruit orașului său, dar și Tecuciului și Vasluiului câteva busturi precum cele ale lui Eminescu și Gheorghe Petrașcu.
„A fost, pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat, omul ce și-a dorit și a avut o existență care i-a aparținut, în care s-a regăsit, care l-a ajutat să lase ceva în urma sa, o viață a cărui fir duce la <<arhitectul>> cultural, un om a cărui pasiune pentru bunul cu valoare culturală a atins apogeul unei vocații. Centrul <<Eminescu>>, donațiile făcute muzeelor din Bârlad, Vaslui și toate celelalte activități, sunt un exemplu”, este de părere Nicoleta Arnăutu, muzeograf expert, fostă directoare a Muzeului „Vasile Pârvan”.
Galeria de Artă „Nicolae N. Tonitza”, o fereastră către lumea culturală românească
Dragostea pentru arta plastică, în mod special, l-a determinat, în anii ’80, pe dr. Constantin Teodorescu să amenajeze o galerie de artă într-un spațiu oferit de Primărie, iar ceva mai târziu l-a reorganizat transformându-l într-o galerie de artă model, care rivalizează cu cele din țară și din străinătate. Zeci de ani, Galeria de Artă a găzduit sub organizarea Fundației „Dr. Constantin Teodorescu”, sute de expoziții, simpozioane, concerte de înaltă ținută, lansări de carte, care au dus prestigiul Bârladului în toată țara. Artiști de talie națională și internațională, au expus la Galeria de Artă „N.N. Tonitza”. Alături de artiști consacrați, galeria a fost deschisă și artiștilor debutanți, al căror potențial a fost corect intuit de dr. Constantin Teodorescu. În galeria de artă din centrul Bârladului s-au lansat și foarte mulți artiști locali sau din jurul Bârladului.
„Doctorul Constantin Teodorescu a fost un om extrem de puternic. Un entuziast incorigibil, un om cu o putere de muncă extraordinară, dar și un altruist în sensul cel mai nobil al cuvântului. S-a manifestat ca un autentic Mecena al artiștilor plastici și scriitorilor din Bârlad, București, Iași, Roman, Galați și Tecuci, iar gesturile sale nu vor putea fi uitate niciodată. Toți cei care au trecut pragul Galeriei de Artă au fost întâmpinați cu căldură, cu un respect nemăsurat în cuvinte, atât de către doctorul Teodorescu, cât și de partenera sa de viață, Ana Sârbu. Sper că bârlădenii vor ști să-l prețuiască așa cum se cuvine, pentru că tot ce a reușit să facă într-o viață de om, doctorul Teodorescu a făcut și dintr-o mare dragoste pentru ei.”, mărturisește Ștefan Andronache din Tecuci, colecționar de cartofilie și fotograf, fost colaborator al doctorului, alături de care a realizat cărți poștale, în mii de exemplare, cu imagini din Bârlad.
Doctorul – cel mai bun șef al secției Chirurgie din spitalul Bârlădean
Publicist, editor, colecționar, filantrop și politician, Constantin Teodorescu a fost, întâi de toate, un mare chirurg. A absolvit în 1964 Facultatea de Medicină a UMF Iași, după care a lucrat ca medic specialist de chirurgie generală la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. În perioada 1968 – 1967, a fost preparator și asistent universitar la UMF Iași, la catedra profesorilor universitari dr. Gheorghe Chipail și dr. Ion Iancu. Din 1977 până în 1989, a fost medic primar chirurg, șeful secției Chirurgie a Spitalului Municipal de Adulți Bârlad, iar din 1990 până în 2007, când s-a pensionat, a condus secția Chirurgie a Spitalului Municipal Tecuci. Era un șef de secție foarte exigent, dar cei care au lucrat cu el l-au caracterizat întotdeauna ca un excelent profesionist și un bun organizator. În ciuda severității sale, dr. Constantin Teodorescu avea un suflet mare, ca și dorința sa de a salva cu orice preț vieți cu orice preț.
„Relația mea cu domnul doctor Teodorescu este binecunoscută de majoritatea bârlădenilor. Însă, la acest ceas comemorativ, mai importantă mi se pare o apreciere a părintelui prof. dr. Constantin Galeriu. Odată, m-a sunat părintele Galeriu cu rugămintea să-i transmit domnului doctor Teodorescu că are nevoie de niște medicamente pentru o persoană săracă din parohia sa. La două săptămâni de la acel telefon, am ajuns acasă la părintele Galeriu cu mirarea de ce a apelat la domnul doctor, având atâția medici din București care îl venerau?! Răspunsul lui a fost: <<Maestre, în smerenia mea am simțit că domnul doctor Teodorescu a fost hărăzit să facă bine!>>. Alte caracterizări sunt de prisos. Rămâne doar amintirea a tot ceea ce a zidit în plan medical și cultural împreună cu gândul de pioasă recunoștință, pentru că și mie mi-a făcut mult bine!”, a mărturisit artistul plastic Nelu Grădeanu.
Au trecut zece ani și Doctorul a fost uitat prea ușor. Nimeni nu a publicat nicio carte în memoria acestuia, cu excepția Societății de Științe Istorice Filiala Bârlad, care a acordat spații generoase personalității acestuia, în volumele „Personalități bârlădene”- volumul II, „Istoria Bârladului”- volumul II și prima ediție a ciclului „Personalități bârlădene. In memoriam”.
„A lăsat moștenire semenilor săi un adevărat tezaur spiritual, menit să contribuie la înnobilarea și definirea identității spirituale a locurilor în care se află donațiile sale. Toate aceste fapte reprezintă omul de mare valoare, fermentul culturii bârlădene din ultimii zeci de ani, o sinteză a valorilor civice, morale, culturale, politice, în favoarea comunității. Un om pentru eternitate!”, a declarat prof. Oltea Rășcanu – Gramaticu, președinta Societății de Științe Istorice – Filiala Bârlad.
Prin modelul său de a simți și a gândi cultura și arta, Doctorul a purificat atât cât a putut spiritul bârlădean, chiar dacă trupul și inima sa s-au revoltat uneori zgomotos. În orice caz, a știut să meargă cu trenul vieții numai la clasa I.
„Răscolind împreună toate amintirile noastre despre acest merituos Mecena, am sesizat că pasionatul iubitor de spirit bârlădean a scos din uitare valori morale nebănuite la oamenii din jur, a format caractere puternice, iar prin fermitatea și profesionalismul faptelor sale chiar le-a închegat destine! Aşadar, vorbim despre un om care a avut devoţiunea de a fi reazăm al realizării semenilor în viaţă! Constantin Teodorescu avea acel farmec uman şi profesional în faţa căruia nu puteai decât să-ţi ridici pălăria. Intelectual aparte și de o ironie fină, plăcută, Doctorul avea intuiţia valorii şi bogăţia înţelepciunii distinse. Numai cei incapabili nu-i puteau desluşi eleganţa spiritului! El s-a dăruit cu nesaţ vieţii urbei Bârladului, ni s-a dăruit nouă, tuturor, întărindu-ne cu fibrele sufletului său – prin acea desăvârșită efervescență culturală a sa. Ne-a dat atât de mult, iar noi i-am mulţumit atât de puţin! Prea repede ne-a lăsat mai săraci cu o zi şi mai bogaţi cu o eternitate: ziua o rătăcim noi, dar eternitatea deja îi aparține!”, mărturisește dr. Laurențiu Chiriac, un alt fost colaborator apropiat al filantropului bârlădean.
Astăzi, cu siguranță, cei care l-au cunoscut și prețuit pe doctorul Constantin Teodorescu vor păstra un moment de reculegere și vor aprinde o lumânare la mormântul său din Cimitirul „Eternitatea”, unde își doarme somnul de veci alături de partenera sa de viață, farmacista Ana Sârbu.
Cu trei ani înainte de a muri, Ana Sârbu a organizat la Galeria de Artă „N. N. Tonitza” o activitate In Memoriam Constantin Teodorescu, însă din 2019, de când s-a stins cea care a încercat să mențină standardul activităților culturale de la Galerie, s-a așternut, încet, încet, uitarea.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale





