VIDEO – Un bărbat în vârstă de 25 de ani a murit îngropat de un mal de pământ

Tragedie în zona Penitenciarului din municipiul Vaslui. Un bărbat în vârstă de 25 de ani a murit cu puțin timp în urmă, după ce peste el s-a prăbușit un mal de pământ.

Victima se afla în timpul programului de lucru și executa săpături pentru rețeaua de apă. Bărbatul a fost surprins la o adâncime de patru metri și acoperit cu un strat de pământ de un metru și jumătate.

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu cinci autospeciale și echipaje specializate, pentru salvarea bărbatului. Odată ce salvatorii au ajuns la victimă, concomitent cu acțiunea de salvare, au fost începute și manevrele de resuscitare.

Victima a fost extrasă în stare de inconștiență și s-a aplicat protocolul de resuscitare mai bine de 60 de minute. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat. Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens. (M.N.)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *