
Un vasluian în vârstă de 51 de ani poate spune, cu mâna pe inimă, că a renăscut! În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale realizate la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” Iași, în premieră într-un spital de stat din Moldova. Fără această operație, pacientul ar fi putut muri oricând.
Procedura a constat în implantarea unui defibrilator cardiac subcutanat, dispozitiv electronic ce reprezintă cea mai eficientă metodă de tratament al unor afecțiuni cardiovasculare precum aritmiile ventriculare și, de multe ori, singura metodă de a crește semnificativ supraviețuirea pacienților care suferă de aceste afecțiuni. Intervenția a fost realizată de o echipă de medici specialiști din cadrul IBCV Iași, la care a participat și un medic de la un spital din Budapesta, Ungaria.

„Astăzi (joi, 6 octombrie, n.r.), la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași s-a efectuat, în premieră în Moldova și a patra procedură la nivel național într-un spital de stat, o operație de implantare a unui Defibrilator Cardiac Subcutanat. Alături de echipa de electrofiziologie a IBCV Iași s-a aflat dr. Zoltán Som, specialist la GOKVI Hospital Budapest. Aparatul are rolul de a salva viața unui pacient în vârstă de 51 ani, din județul Vaslui, diagnosticat în urma unui stop cardio-respirator prin fibrilație ventriculară pe terenul de fotbal, cu displazie aritmogenă de ventricul drept, o afecțiune destul de rar întâlnită, dar care pune în pericol viața acestuia. Mulțumesc întregii echipe!”, a anunțat medicul Cristian Stătescu, coordonatorul echipei de medici care a efectuat procedura chirurgicală.
Defibrilatorul cardiac intern este un dispozitiv electronic care monitorizează în mod continuu semnalele electrice ale inimii (ritmul cardiac). Atunci când detectează un ritm foarte neregulat și rapid, care ar putea cauza stop cardiac, defibrilatorul emite o descărcare electrică foarte scurtă, dar intensă (șoc electric), restabilind ritmul cardiac. Descărcarea electrică suprimă aritmia și permite restaurarea ritmului normal.
Dispozitivul, de mărimea unui ceas de mână, este implantat la nivelul peretelui toracic, frecvent într-un buzunar subcutanat (sub piele). Una sau două sonde speciale vor face legătura cu mușchiul inimii. Prin aceste sonde se poate administra curentul de defibrilare. Procedura de implantare a defibrilatorului intern este realizată de către un medic cardiolog aritmolog intervenționist și necesită spitalizare. Pacientul cu defibrilator intern va avea o viață aproape normală, cu mici precauții legate de prezența dispozitivului. (Adriana SUSNEA)

News Vaslui Stiri Locale & Nationale


