Deja-vu! Echipajul Liceului Liceului „Ștefan Procopiu” Vaslui, care a participat, în week-end, la faza națională a concursului „Știu și aplic”, a obținut Premiul special.
Între 12-14 mai, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași a găzduit faza națională a concursului „Știu și aplic – Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii”. Competiția școlară a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași în colaborare cu specialiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Iași.
Concursul s-a desfășurat pe două probe, una teoretică și una practică, echipajele participante fiind formate din doi elevi și un profesor coordonator, în funcție de filieră / nivel de învățământ / învăţământ profesional. Așa cum prevede regulamentul, la etapa națională a concursului s-a calificat doar ocupanta locului I de la fiecare secțiune, județul Vaslui fiind reprezentat de cinci echipaje de la trei licee.
Acestea sunt:
• Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui (elevi Dragoș-Gabriel Dănilă și Sebastian-Ionuț Bojoagă / prof. coordonator Maria Ciulei) – secţiunea pentru licee – filiera tehnologică / ciclu inferior;
• Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui (elevi Diana Mihaela Moraru și Daniela Georgiana Trifan / prof. coordonator Gabriela Stoian) – secţiunea pentru licee – filiera tehnologică / ciclu superior;
• Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui (elevi George Narcis Lazăr și Constantin Adrian Silistru / prof. coordonator Ina Clara Vlad) – secţiunea pentru licee – filiera teoretică / ciclu inferior;
• Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui (elevi Alexandru Cojocaru și Ștefan Florin Lapa / prof. coordonator Ina Clara Vlad) – secţiunea pentru licee – filiera teoretică / ciclu superior;
• Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni (elevi Vlăduț Mihai Carp și Mihăiță Samoilă / prof. coordonator Vasilica Darie) – secţiunea învăţământ profesional cu durata de 3 ani.
În urma fazei naționale, unul din cele cinci echipaje a obținut un rezultat extraordinar. Concret, echipajul format din elevii Dragoș-Gabriel Dănilă și Sebastian-Ionuț Bojoagă și profesorul coordonator Maria Ciulei din cadrul Liceului „Ștefan Procopiu” Vaslui a ocupat locul VI în clasamentul final și a fost răsplătit cu Premiul special la secţiunea pentru licee – filiera tehnologică / ciclu inferior. Festivitatea de premiere a avut loc într-un spațiu încărcat de istorie și de cultură, respectiv Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași.
„Concurenții au participat la două probe: • o probă teoretică individuală, desfășurată contracronometru, pe platforma online https://stiusiaplic.ro/, creată special pentru acest concurs, unde se vor identifica răspunsuri corecte la întrebări referitoare la legislația domeniului Securității și Sănătății în Muncă; • o probă practică în echipă, ce constă în gestionarea unei fișe cu imaginea unui loc de muncă, pentru care se vor identifica riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională, alegând, totodată, echipamentul individual de protecție corespunzător riscurilor identificate. Prin specificul său, concursul atrage anual participanți din toată țara, elevi de la învățământul profesional, dar și de la învățământul liceal teoretic și tehnologic, dornici să fie puși în situaţii profesionale concrete, obiectivul său general reprezentându-l conștientizarea și evitarea riscurilor la locul de muncă pe care aceștia, ca viitori angajați pe piața muncii, le pot întâlni zi de zi”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
Trebuie spus că, la faza națională a concursului „Știu și aplic”, au participat 145 de echipaje de la licee din 35 de județe.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


