Un jandarm din Bârlad a găsit și returnat o borsetă cu peste 6.500 de lei

Gest lăudabil făcut, de Bobotează, de către un jandarm din Bârlad! Bărbatul a găsit o borsetă plină cu bani (lei și euro) și carduri bancare, dar nu a zăbovit, ci imediat s-a gândit să o returneze proprietarului de drept. Este vorba despre un pensionar din orașul Murgeni, care a pierdut borseta cu tot ce avea înăuntru în parcarea complexului comercial Bârlad Value Centre.

„El este colegul nostru, pltutonier adjunct șef Radu Grădinaru, care astăzi (6 ianuarie, n.r.) a dat dovadă de un gest remarcabil de omenie! În timp ce se afla la cumpărături la un centru comercial din municipiul Bârlad, a găsit o borsetă uitată într-un cărucior din parcare. În interior se aflau o sumă considerabilă de bani, carduri bancare și acte – 5.125 de lei, 320 de euro și 182 de lei moldovenești. Fără să stea pe gânduri, Radu s-a îndreptat spre echipa de pază a centrului comercial și, împreună, au demarat imediat demersurile necesare pentru identificarea proprietarului. Acesta a fost găsit rapid și contactat, fiind un pensionar din localitatea Murgeni. Borseta a fost returnată în siguranță, iar proprietarul, impresionat de profesionalismul celor care l-au ajutat, le-a mulțumit pentru sprijinul acordat. Felicitări, Radu,pentru exemplul de corectitudine, empatie și profesionalism!”, este mesajul transmis de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui prin intermediul paginii oficiale de socializare.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *