Un basarabean doctor din Bârlad își oferă sprijinul refugiaților ucrainieni!

Un medic stomatolog din Republica Moldova, dar stabilit de 7 ani în Bârlad, este dispus să ajute cu cazare, masă și chiar cu transport pe toți cei care fug din calea războiului izbucnit în Ucraina. Deja, în urma unui anunț publicat pe rețelele sociale prin care și-a arătat disponibilitatea, a plecat spre Moldova pentru a prelua primul grup de refugiați.

În urmă cu câteva ore, Victor Rusnac, medic stomatolog în Bârlad, și-a făcut publică intenția de a-i ajuta pe ucrainienii care vor să ajungă în România ori să meargă mai departe spre Europa. Obișnuit cu actele caritabile întrucât este membru al Clubului „Bikerboyz” Bârlad, acesta este dispus să facă orice pentru a le veni în ajutor refugiaților, mai ales că se trage dintr-o familie ucraineană, deși el s-a născut în Republica Moldova.

„VREAU SĂ AJUT!!! Cine deține informații despre ucraineni care trec Vama Leușeni – Albița vă rog să mă anunțați!!! Ofer cazare și ajutor în Bârlad! Vorbesc ucraineana, pot traduce! Dacă e nevoie, vin și la vamă cu totul necesar!!! Sunați-mă pentru orice! Numărul meu de telefon este 0742/342.998”, este mesajul publicat pe contul său de facebook.

La scurt timp după postare, dentistul a fost contactat de prieteni din Chișinău, care i-au recomandat să își distribuie mesajul și pe o pagină de socializare creată de moldoveni special pentru ajutorarea ucrainienilor. Zis și făcut! Nu a trecut mult că, deja, o tânără din Ucraina, aflată în drum spre Moldova, i-a cerut ajutorul. Aceasta se află împreună cu sora ei și cu încă o persoană și vrea ca cele două persoane să ajungă la București, așa că medicul Victor Rusnac a plecat cu o mașină cu 7 locuri, echipată cu tot ce trebuie (apă, hrană, etc.) spre Moldova, însă nu spre Albița, ci spre Nord, spre Vama Rădăuți – Prut.

„Am plecat din Bârlad și am trecut deja de Vaslui (ora 14.30, n.r.). Mă îndrept spre Vama Rădăuți – Prut și voi trece granița în Republica Moldova, unde voi aștepta să preiau persoanele care m-au contactat și care vor să ajungă în București. Deocamdată, știu că sunt două, dar e posibil ca, între timp, să mai apară și altele care vor să ajungă în România sau mai departe. Ajut cum pot. Am mașină cu șapte locuri, tocmai ca să pot ajuta mai multe persoane. Nu voi risca să trec granița în Ucraina, ci voi aștepta pe teritoriul Republicii Moldova! Voi parcurge 500 de kilometri dus și tot atâția întors, doar ca să ajut pe cine are nevoie!”,  a declarat pentru NewsVaslui, Victor Rusnac. (Crina Barnoschi)

 

 

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *