Rezultate foarte bune obținute de lotul județului Vaslui la faza națională a Olimpiadei de limbi clasice, secțiunea Limba Latină. Trei din cei patru elevi din Negrești și Bârlad ce s-au calificat la etapa națională de la Brăila au revenit acasă cu premii.
Aceștia sunt: • Ioana-Veronica Panainte (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești, prof. îndrumător Lăcrămioara Frățiman / pregătită și în cadrul Centrului Județean de Excelență Vaslui) – mențiune de bronz – diplomă oferită de Societatea de Studii Clasice); • Rareș-Andrei Simiuc (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești, prof. îndrumător Lăcrămioara Frățiman) – premiu special – diplomă oferită de Inspectoratul Școlar Județean Brăila; • Alexia-Maria Coatu (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „George Tutoveanu” Bârlad, prof. îndrumător Cristian Stroe) – premiu special – diplomă oferită de Inspectoratul Școlar Județean Brăila. Nu în ultimul rând, cel de-al patrulea reprezentant al județului, elevul Bogdan-Marian Hanu (clasa a IX-a, Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești, prof. îndrumător Lăcrămioara Frățiman) a obținut un punctaj foarte bun, care l-a clasat pe locul 37 dintre totalul de 67 de elevi de clasa a IX-a din întreaga țară.
„În urma evaluării lucrărilor, reprezentanții lotului vasluian au obținut rezultate remarcabile, care au dovedit încă o dată că perseverența, talentul, munca asiduă, dorința de autodepășire, sprijinul și dăruirea profesorilor îndrumători pot fi rețeta succesului. Elevii participanți la faza națională au demonstrat că deslușirea Limbii Latine este o provocare ce poate aduce succesul, iar acest lucru a fost posibil grație muncii cadrelor didactice. În spatele celor patru olimpici de anul acesta, stau profesori care, an de an, reușesc să insufle elevilor pasiunea pentru studiul limbilor clasice. Astfel, doamna profesor Lăcrămioara Frățiman (trei elevi clificați) și domnul profesor Cristian Stroe (o elevă calificată) au avut o contribuție importantă la reușita latiniștilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
Faza națională a Olimpiadei de limbi clasice (greacă veche, latină) s-a desfășurat între 19-22 aprilie, în județul Brăila. Festivitatea de deschidere a avut loc la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, iar proba scrisă a competiției școlare a fost susținută la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Brăila.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


