Tinerii sociali-democrați din județ, preocupați de igiena dentară a celor mici

Peste 150 de copii din comuna Poienești au fost vizitați, astăzi, 12 noiembrie, de deputatul social-democrat Eduard-Andrei Popica, reprezentanți ai Tineretului Social-Democrat (TSD) Vaslui și președintele Organizației Județene a PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. Scopul vizitei a fost desfășurarea unei campanii de informare a celor mici despre importanța folosirii periuței și pastei de dinți.

„Astăzi, împreună cu ai noștri colegi din TSD Vaslui și domnul președinte Dumitru Buzatu, am mers în comuna Poienești, unde am fost întâmpinați de aproximativ 150 de copilași, elevi ai școlilor din satele componente. Tinerii noștri din PSD Vaslui, ajutați de un medic stomatolog, au organizat pentru micuții elevi o excelentă campanie de ingienă dentară. Totodată, am venit cu peste 150 de premii și surprize, pe care le-am împărțit elevilor din Poienești, copii de care am rămas profund impresionat. Felicitări TSD Vaslui #echipacastigatoare”, a transmis parlamentarul.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *