Reabilitată și modernizată, Galeria de Artă „Nicolae Tonitza” așteaptă expozițiile de altădată

În sfârșit, Galeria de Artă „Nicolae Tonitza” din Bârlad a intrat în atenția Primăriei. După trei ani, de când a reintrat în administrarea municipalității, abia săptămânile trecute au început lucrările de renovare, care sunt aproape de sfârșit.

Ieri, a fost finalizată reabilitarea fațadei, igienizarea interiorului, inclusiv camerelor din spatele sălii de expoziții, închise până acum. Au fost zugrăvite încăperile, înlocuită instalația sanitară de la baie și bucătărie, a fost înlocuită instalația de aer condiționat și au fost montate patru ferestre, întrucât geamurile termopan ale galeriei nu fuseseră prevăzute să se deschidă. A fost montat și un sistem de prindere a tablourilor, care să ușureze munca de panotare.

Lucrările de reparații și modernizare a Galeriei „Nicolae Tonitza” se impuneau de mulți ani, mai ales că timp de peste două decenii a fost un pol al culturii bârlădene, recunoscut în toată țara.

Rămâne ca și activitatea culturală de la Galeria „Nicolae Tonitza” să fie reanimată, pentru că în ultimii doi ani a fost sublimă, dar a lipsit aproape cu desăvârșire. Galeria va trebui să găzduiască din nou expoziții și evenimente culturale de elită, dar mai ales să fie permanent deschisă publicului. (Mihaela NICULESCU)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *