
Inițiativă interesantă și demnă de laudă a Primăriei Vaslui, care a anunțat organizarea unui târg de adopții pentru câinii fără stăpân cazați în adăpostul public al municipiului reședință. Evenimentul va avea loc spre sfârșitul lunii, mai exact pe 29 octombrie, în intervalul orar 9.00-16.00, în parcarea din fața Sălii Polivalente (pe strada Decebal), și este organizat în colaborare cu SC Goscom SA Vaslui, operatorul autorizat al Serviciului public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

„Iubitorii de animale interesați să adopte sunt așteptați cu buletinul de identitate / cartea de identitate și copie după actul de proprietate al locuinţei / terenului, pentru a demonstra că dețin spațiul necesar creșterii animalelor adoptate. Dacă locuiți la bloc și doriți să adoptați simultan doi câini, este necesar și acceptul scris al vecinilor și / sau asociațiilor de proprietari. Câinii propuși pentru adopție sunt sociabili, prietenoși, sterilizați, vaccinați, deparazitați intern și extern, identificați prin individualizare cu crotalie. Câinii adoptați vor fi identificați prin individualizare cu microcipare subcutanată, vor primi carnete de sănătate și vor fi înscriși în Registrul național al câinilor cu stăpân. Toate manoperele mai sus enumerate, necesare adopției, sunt GRATUITE. Vă invităm, așadar, pe toți iubitorii de animale să găsiți o familie grijulie cât mai multor câini fără stăpân din adăpostul public al municipiului!”, este invitația lansată de reprezentanții Primăriei Vaslui. (Adriana SUSNEA)

News Vaslui Stiri Locale & Nationale


