Prefectul Eduard Popica, din nou în mijlocul oamenilor: Intervenție de urgență în zonele afectate de inundații din municipiul Vaslui

În urma precipitațiilor abundente care au generat inundații severe în zona Penitenciarului din municipiul Vaslui, prefectul județului, Eduard Popica, s-a aflat astăzi în teren, alături de echipele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Acesta a verificat personal situația și s-a implicat activ în coordonarea intervențiilor pentru sprijinirea locuitorilor afectați.

Eduard Popica demonstrează, încă o dată, că este un lider apropiat de oameni. Așa cum ne-a obișnuit, a fost prezent acolo unde cetățenii au avut nevoie, iar în fața fenomenelor extreme de astăzi, a ales cizmele de cauciuc pentru a păși prin curțile inundate ale vasluienilor. Gestul său vorbește despre implicare concretă, nu doar despre promisiuni.

„Transmit aprecierea și mulțumirile mele întregului personal implicat în această acțiune dificilă, pentru promptitudinea și profesionalismul de care dau dovadă”, a declarat prefectul, subliniind solidaritatea autorităților cu cetățenii afectați.

Potrivit comunicatului oficial, în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, 10 locuințe au fost afectate, iar în 4 dintre acestea, apa a pătruns în interior cu un nivel cuprins între 50 și 80 cm, provocând pagube semnificative. În sprijinul populației acționează 15 pompieri militari, cu 5 motopompe și 2 pompe de mare capacitate.

Intervenția este în plină desfășurare, iar autoritățile rămân mobilizate până la înlăturarea completă a efectelor produse de inundații. Prezența constantă a prefectului Popica în momentele de criză nu mai este o surpriză pentru vasluieni, ci o certitudine: este mereu acolo unde comunitatea are nevoie de sprijin.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *