Pompierii au luptat cinci ore cu flăcările la o locuință din Voinești: o bătrână a ars de vie, iar soțul ei e în stare gravă!

Tragedie în localitatea Uricari, comuna Voinești! În urma unui puternic incendiu izbucnit noaptea trecută, o femeie de 77 de ani și-a pierdut viața, arsă de vie, iar un bârbat de 83 de ani, soțul ei, a fost dus la spitalul din Bârlad în stare gravă, cu arsuri la umăr și la nivelul picioarelor. Mai mult de cinci ore s-au luptat pompierii cu flăcările până au reușit să stingă incendiul.

„Începând cu ora 03.30, Punctul de Lucru Ivănești a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Uricari, comuna Voinești. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, iar în urma recunoașterii, s-a constatat că sunt două victime, una dintre acestea fiind găsită carbonizată. Femeia decedată avea 77 de ani. Incendiul se manifesta la întreaga locuințăși la două anexe gospodărești și exista pericolul de propagare la cel puţin un imobil din vecinătate. Au fost solicitate în sprijin echipaje suplimentare, de la Detașamentul de Pompieri Bârlad fiind deplasate o autospecială multifuncțională și o ambulanță SMURD. Cea de-a doua victimă, un bărbat în vârstă de 83 ani, avea arsuri de gradele I și II la nivelul membrelor inferioare, precum și la umărul stâng. Victima a primit primul ajutor în ambulanța SMURD, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Aceștia au menționat că pompierii au limitat propagarea incendiului la casa învecinată și au continuat operațiunile pentru lichidarea principalelor focare, incendiul fiind lichidat la ora 08.45. Locuința cuprinsă de flăcări și anexele gospodărești au fost degradate în proporție de aproximativ 80%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum degradat și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *