Peste 170 de intervenții ale pompierilor vasluieni în minivacanța de Paște!

În cele șase zile ale minivacanței de 1 Mai – Paște, pompierii vasluieni au intervenit în 174 de misiuni operative, cele mai multe fiind misiuni de acordare a primului ajutor calificat și descarcerare (99) și misiuni privind monitorizarea situațiilor de urgență și alte evenimente (43).

 

Așa cum se întâmplă de fiecare dată, și în minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii – Paștele ortodox, pompierii vasluieni au fost la datorie! Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, în perioada 1-6 mai, pompierii din județ au asigurat zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.

În această minivacanță, la nivelul județului Vaslui au fost înregistrate 174 de misiuni operative, dintre care: 99 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat și descarcerare; • 43 de misiuni privind monitorizarea situațiilor de urgență și alte evenimente; • 19 alte intervenții (5 misiuni de asigurare a măsurilor PSI; câte 3 misiuni de intervenție la accidente rutiere; recunoașteri în obiective și misiuni de deblocare; câte o misiune răspuns și asigurare măsuri PSI în urma unui apel e-call; tranport persoane supraponderale; căutare-salvare persoane dispărute; identificare și ridicare a deșeurilor periculoase; evacuare și salvare a persoanei rămase imobilizată într-o locuință);6 misiuni de limitare și lichidare a incendiilor; 4 misiuni de patrulare cu autospeciale și echipaje specializate în apropierea lăcașurilor de cult;2 misiuni și acțiuni preventive; • o misiune de distrugere muniție rămasă neexplodată. În timpul acțiunilor cu caracter preventiv, au fost constatate 15 nereguli, fiind acordate tot atâtea avertismente.

„Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de aceștia, amintim: în perioada menționată, pompierii vasluieni au intervenit pentru limitarea și lichidarea a șase incendii, cele mai dificile misiuni fiind cele din prima zi de Paște (5 mai), în municipiile Vaslui și Bârlad. Astfel, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Vaslui, în cartierul Gura Bustei, pe strada Elena Cuza. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul mansardei și acoperișului imobilului, existând pericol de propagare la o casă învecinată și două anexe gospodărești. O persoană a necesitat îngrijiri medicale. După primirea primului ajutor calificat în ambulanța SMURD, femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Intervenția a durat circa trei ore, la finalul misiunii fiind salvate parterul casei cuprinse de flăcări, locuința învecinată, o anexă gospodărească și o jumătate dintr-o magazie, un câine, precum și o importantă sumă de bani (40.000 de euro și 20.000 lei). Au ars circa 300 metri pătrați din mansarda și acoperișul imobilului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcicuit electric”, au menționat reprezentanții ISU Vaslui.

Tot în data de 5 mai, pompierii bârlădeni au intervenit cu trei autospeciale pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Bârlad. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta cu violență în balconul apartamentului și exista pericolul de propagare la întreaga locuință, precum și la apartamentul de la nivelul superior. În apartamentul inundat cu fum a fost găsită o femeie imobilizată, care se intoxicase cu fum și gaze fierbinți. Victima a fost evacuată, i s-a acordat prim ajutor calificat, ulterior fiind predată echipajului cu medic de pe ambulanța aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui – Substația Bârlad. Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad. Concomitent cu acțiunea de limitare și lichidare a incendiului, salvatorii bârlădeni au evacuat 15 locatari din apartamentele învecinate. Pompierii au salvat apartamentul și bunurile din interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o candelă uitată aprinsă pe balcon, lângă mai multe bunuri textile”, au mai precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Aceștia au mai detaliat și intervenția a trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Negrești, din data de 4 mai, de la un accident rutier produs în localitatea Todirești, comuna Todirești, în care au fost implicate un autoturism și o căruță. În urma evenimentului rutier, au rezultat trei victime, între care un bărbat aflat în stare de inconștiență, persoana având multiple traumatisme craniene și faciale. Ulterior, victima aflată în comă de gradul IV a fost transportată cu elicopterul SMURD la o clinică din Iași. După evaluarea și acordarea primului ajutor calificat, celelalte două victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Pe lângă misiunile derulate în plan operativ, o atenție sporită a fost acordată prevenirii evenimentelor care puteau fi generate de nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de control la două unități de cult, iar neregulile identificate în teren au fost sancționate cu 15 de avertismente. În continuare, pompierii militari vasluieni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro. Pompierii vasluieni vă doresc să vă bucurați de o săptămână liniștită, lipsită de evenimente nedorite, care să vă pună viața și bunurile în pericol!”, au mai transmis reprezentanții ISU.

Citeste si

Frații Negrescu din Bârlad, medaliați cu aur și bronz la Cupa „Danubius” de BJJ din Galați

În acest week-end, frații Darius și Sasha Negrescu, din Bârlad, au cucerit patru medalii la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *