O biserică din Bârlad și două din mediul rural, fonduri de la CJ Vaslui

La viitoarea ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Vaslui, programată pentru 22 martie, consilierii vor dezbate un proiect de hotărâre ce are în vedere acordarea unui sprijin financiar unor unități de cult din județ. Mai exact, inițiativa vizează alocarea sumei de 130.000 lei către trei biserici din municipiul Bârlad și comunele Dodești și Băcești.

Astfel, în cazul Parohiei Vîltotești, sat Vîltotești, comuna Viișoara, va fi alocat un sprijin financiar în valoare de 40.000 lei pentru continuarea executării lucrărilor de construire la biserica de la filia Tămășeni, cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Dodești, comuna Dodești. Banii vor fi folosiți pentru continuarea lucrărilor rest de executat la arhitectura bisericii.

În cazul Parohiei ,,Sfinții Petru și Pavel” din municipiul Bârlad, va fi alocat un sprijin financiar în valoare de 60.000 lei pentru continuarea lucrărilor de arhitectură, dotare și amenajare a bisericii parohiale situate în Bârlad. Banii vor fi utilizați pentru continuarea lucrărilor de finisaje, dotare și amenajare.

Nu în ultimul rând, în cazul Bisericii Penticostale „,Maranata” din satul Băcești, comuna Băcești, va fi alocat un sprijin financiar în valoare de 30.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construire la respectivul lăcaș de cult.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *