Zi infernală pentru Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad. De ieri dimineață, de la ora 7, până astăzi dimineață la ora 7, au fost înregistrate 175 de prezentări, un număr record pentru 24 de ore.
Din totalul celor examinați, au fost internați 45. Atâția au fost considerați urgențe, restul fiind pacienți cu boli cronice, care au preferat să vină direct la CPU, fără să mai treacă pe la medicul de familie. Această categorie de pacienți îngroașă rândurile la CPU, medicii fiind depășiți de situație, mai ales că, fiind perioada concediilor, nu este decât un singur medic pe tură.
Printre afecțiunile mai frecvente, cu care s-au prezentat la Urgențe pacienții veniți singuri sau cu Ambulanța, au fost accidentele vasculare cerebrale hemoragice, virozele respiratorii și enterocolitele infecțioase.
Nespălarea fructelor, a pepenilor în special, este una dintre cauzele care favorizează apariția enterocolitelor, destul de frecvente pe timpul verii. Durerea abdominală, vărsăturile, diareea și febra i-au adus pe mulți la spital, unii fiind chiar internați pentru tratarea enterocolitei.
De asemenea, în această perioadă se înregistrează și multe viroze, favorizate de aparatele de climatizare.
Medicii atrag atenția populației să respecte igiena mâinilor, să spele fructele și legumele bine înainte de consum și să nu cumpere alimente care sunt comercializate în soare, sau în magazine în care sunt păstrate la temperaturi ridicate.
De asemenea, pacienții sunt îndemnați să se adreseze medicului de familie, când au afecțiuni care nu reprezintă urgențe, pentru a evita aglomerația de la CPU. (M.N.)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


