Mormintele personalităților marcante ale Bârladului, lăsate în paragină de administrația locală

Zeci de morminte ale personalităților marcante ale Bârladului și monumente cu valoare arhitecturală deosebită zac abandonate în cimitirul „Eternitatea”, sub ochii nepăsători ai autorităților. În acest cimitir, amenajat în anul 1875, pe timpul primarului V. Ionescu, își dorm somnul de veci scriitori, doctori, politicieni, oameni de cultură, autori de manuale de istorie și limba română din care au învățat bunicii și străbunicii noștri. Sunt nume celebre, nu doar pe plan local ci și național.

Din păcate, încet, încet, posteritatea i-a uitat, iar primarii care s-au succedat la conducerea orașului au tot amânat reabilitarea acestor monumente funerare. S-a vorbit despre un turism cultural în cimitirul „Eternitatea”, pe vremea când în Primărie mai erau angajați care se ocupau de cultură. În ultimii ani, s-au tot plimbat prin cimitir tot felul de comisii, pentru a face o inventariere a acestor monumente care trebuie puse în valoare, dar concret nu s-a realizat nimic.

Cu excepția elevilor de la școlile ai căror patroni spirituali se odihnesc în cimitirul „Eternitatea”, nimeni altcineva nu se îngrijește de aceste morminte, Primăria, în subordinea căreia se află Administrația cimitirelor, nu a investit 1 leu pentru acest proiect care ține de respectul față de înaintașii acestei urbe.

În cimitirul „Eternitatea” sunt înmormântați, chiar în apropierea capelei, părinții domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Tot aici se află și mormântul filantropului Neculai Roșca Codreanu, cel care și-a adus contribuția la înființarea Spitalului „Beldiman”. Manolache Costache Epureanu, fost prim-ministru al României, își doarme somnul de veci în același cimitir, împreună cu fiica sa, principesa Elena Bibescu.

Printre monumentele funerare care ar trebui reabilitate, se numără și mormântul lui Costache Nanu, fost prefect de Tutova, cel al lui Neculai Constantin Budu, fost primar al Bârladului între anii 1874-1875, precum și mormântul soților Mittescu, socrii poetului medic Vasile Voiculescu.

Zeci de alte personalități sunt înmormântate în cimitirul „Eternitatea”, printre care se află poetul George Tutoveanu și filantropul Iorgu Radu, care au susținut înființarea Liceului de fete, actualmente Școala Gimnazială „Iorgu Radu”.

Dacă taxa de cimitir, în valoare de 15 lei, a fost transformată în taxă edilitară de 36 de lei pe an, poate că se vor găsi bani și pentru reabilitarea mormintelor celor care au făcut cinste orașului și țării. (Mihaela NICULESCU)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *