Rezultate excelente obținute zilele trecute de Clubul de arte marțiale „Wazary Dojo” Bârlad la Campionatul Național de Submission, de la București. Cei șapte sportivi care au făcut parte din delegația bârlădeană s-au întors acasă cu un titlu de campion și unul de vicecampion național.
La finele săptămânii trecute, Asociația Clubul Sportiv „Wazary Dojo” Bârlad a participat la un important concurs de arte marțiale, organizat de Federația Română de Kempo. Este vorba despre Campionatul Național de Submission, ce a avut loc sâmbătă, 25 martie, în Sala „Apollo” din București. Competiția a reunit 36 de cluburi titrate din întreaga țară, cu un total de peste 500 de practicanți înscriși.
„Wazary Dojo” Bârlad s-a deplasat la București cu șapte sportivi, iar rezultatele obținute de aceștia le fac cinste. Concret, în total, au revenit cu patru medalii: una de aur, una de argint și două de bronz. Astfel, aurul și titlul de campion național a fost cucerit de Patrick Gheghici (categoria 6-8 ani / -20 kg), argintul și titlul de vicecampion național – de către Evelina Mocanu (categoria 12-14 ani / -45 kg), iar bronzul de către Maria Socola și Ștefania Neagu. De asemenea, Mara Stoian, Robert Lazar și Dănuț Manolache s-au clasat pe locul cinci.
„Sâmbătă, am participat la Campionatul Național de Submission cu un lot de șapte copii și am obținut patru medalii. Chiar dacă am schimbat proba și am avut la dispoziție puțin timp de pregătire după participarea la Campionatul Național de Semi Kempo, desfășurat pe 4 martie, sportivii noștri s-au prezentat foarte bine și au reprezentat Bârladul cu cinste. Nu sunt rezultatele cele mai bune pentru noi, dar mă bucur că am reintrat în circuit și am încredere că vom înjumătăți performanța și la această probă. După șapte medalii de aur la Campionatul Național de Semi Kempo, este bine că am reușit din nou să obținem aurul prin Patrick Gheghici, după trei meciuri câștigate. Felicitări copiilor pentru tot efortul depus la competiție! Felicitări părinților pentru susținere! Mulțumim Federației Române de Kempo pentru oportunitățile oferite. Partea tristă este că au fost copii care s-au pregătit pentru acest concurs, dar nu au putut participa din motive financiare. Este greu să poți participa din fonduri proprii la două concursuri într-o singură lună!”, a declarat Alexandru Rotaru, președintele Clubului „Wazary Dojo” Bârlad.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


