Au început lucrările de reparații capitale la instalațiile sanitare din incinta pavilionului monobloc din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, care găzduiește secțiile Medicină Internă, Dermatologie, Neurologie, Oncologie, Medicină Internă – Cronici și Medicina Muncii.
Concret, cu cei 250.000 de lei alocați de Primărie, vor fi refăcute instalațiile de apă și canalizare, conducte de evacuare, vor fi amenajate grupurile sanitare.
Era nevoie de o asemenea lucrare de anvergură, știut fiind faptul ca atât cadrele medicale cât și pacienții se confruntau cu disfuncționalități ale rețelei de apă și canalizare, care erau tot mai dese în acest corp de spital.
De asemenea, echipa managerială se concentrează în această perioadă asupra finalizării lucrărilor de la Pavilionul II al secției Boli Infecțioase. În această perioadă de pandemie, este nevoie de lucrări de amenajare și dotare corespunzătoare, pentru repunerea în funcțiune a acestui pavilion.
Astfel, cu 20.000 de lei din sponsorizări și 15.000 de lei de la bugetul local, spitalul va realiza până pe 3 septembrie lucrări de montare a instalației de oxigen, lucrări de reparații, igienizare și montare a linoleumului medical. (M.N.)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale








