Locatarii unui bloc din Bârlad au scăpat de teama că vor sări în aer

În sfârșit, s-au luat măsuri în cazul femeii din Bârlad care amenința vecinii că va da foc blocului. Locatarii blocului B din strada Vasile Pârvan au scăpat de calvarul prin care au trecut în ultimii patru ani.

Vecina lor în vâstă de 70 de ani a fost internată la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Tutova, unde va fi îngrijită și supravegheată în permanență. De nenumărate ori, bătrâna a amenințat că va lăsa butelia de gaz deschisă și îi va da foc.

Spunea că nu  mai are de ce să trăiască, atâta vreme cât nu mai are pe nimeni alături (copiii au abandonat-o), iar pensia nu îi ajungea nici pentru mâncare. La un moment dat, a fost la un pas de a provoca o explozie în apartamentul său după ce a lăsat aragazul deschis, dar vecinii i-au anunțat la timp pe cei de la Eon, care au venit și au oprit alimentarea cu gaz.

Ani de zile, vecinii au trăit cu teama ca nu cumva vecina de la etajul II să lase butelia deschisă și să-și ducă planul la capăt, sau să mai lase apa să curgă la baie. În ultimii doi ani vecinii au chemat de mai multe ori Ambulanța (când femeia diabetică nu răspundea la ușă sau nu mai ieșea din casă), Pompierii sau Poliția.

NewsVaslui.ro a semnalat de mai multe ori pericolul pe care femeia îl reprezenta pentru siguranța sa și a vecinilor săi, dar mult timp nu s-a luat nicio măsură, iar sesizarea locatarilor la Primărie a rămas fără răspuns.

Înainte de Crăciun, care suferă și de tulburări psihice, a lăsat intenționat să curgă apa la baie, s-a așezat pe pat, fuma și privea cum se inundă apartamentul. În cele din urmă, autoritățile locale au intervenit și bărtâna a fost instituționalizată.

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei a preluat cazul și s-a ocupat de toată documentația necesară internării femeii în Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova. Acolo va beneficia de condiții cu mult mai bune decât avea acasă, va avea o cameră curată, haine curate, va fi îngrijită și va avea căldură și hrană. De asemenea, va beneficia de tratament pentru afecțiunile de care suferă.

Măsura luată de asistenții sociali din cadrul Primăriei Bârlad a fost primită cu ușurare de către vecinii bătrânei, deși a venit mai târziu decât ar fi trebuit. (Mihaela NICULESCU)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *