Adăposturile antiaeriene din Bârlad sunt insuficiente și improprii destinației declarate. Autoritățile locale însă nu par a fi preocupate de acest aspect, deși, conform legii, primăriile sunt obligate să asigure dotarea corespunzătoare a adăposturilor de protecție civilă, cu uși metalice funcționale, sisteme de evacuare, de aerisire și instalații electrice.
La Bârlad, nu numai că marea majoritate a celor 47 de subsoluri care ar putea funcționa ca adăposturi de protecție civilă sunt de fapt beciuri pline cu murături, damigene și tot felul de acareturi, dar nici măcar cele patru adăposturi existente nu sunt marcate corespunzător.
Unul dintre adăposturi se află în blocul I4 din strada Republicii 277, în apropiere de stația de taxi de la spital, pe care se pot distinge urmele unui marcaj, prin care, probabil, se dorește atenționarea cetățenilor privind existența unui adăpost.
Din păcate, nu doar că vopseaua este aproape ștearsă, dar și marcajul este incorect, deoarece simbolul care 
semnalizează un adăpost de protecție civilă este un triunghi albastru încadrat într-un pătrat portocaliu.
Deși au trecut 17 ani de când legea prevede acest tip de marcaj, la Bârlad cei de la Protecția Civilă au propria variantă, reprezentată de un triunghi albastru încadrat într-un cerc roșu, care este, de fapt, simbolul Protecției Civile.
Reporterul NewsVaslui.ro a încercat ieri să intre ieri într-un astfel de adăpost, care, teoretic, există la subsolul blocului I4. Proprietarii din imobil nu știau că în blocul lor ar exista un astfel de adăpost și nici că ar ar exista un marcaj pe bloc în acest sens. Aceștia susțin că locuiesc în bloc de zeci de ani și că la subsol nu sunt decât boxele în care își depozitează murăturile și diverse recipiente.
Nici conducerea Asociației nr. 6, din care face parte blocul respectiv, nu știa că acolo ar exista un adăpost antiaerian. Practic, bârlădenii nu știu câte și care sunt adăposturile antiaeriene din oraș.
La un exercițiu de alarmare desfășurat în urmă cu cinci ani, reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul Primăriei susțineau că în Bârlad sunt amenajate patru adăposturi antiaeriene. Unul chiar la sediul SVSU, pe Bulevardul Epureanu, unul la Școala Profesională, altul în subsolul blocului I4 din strada Republicii și unul la Hotelul Occident.
Nu știm cum se prezintă aceste adăposturi și câți oameni pot adăposti, însă cele 47 de subsoluri de bloc din Bârlad care pot fi amenajate în cazul unui atac aerian sunt folosite ca spații de depozitare sau sunt insalubre.
Șeful SVSU Bârlad, care acum nu a putut fi contactat telefonic, declara în 2017 că va fi afișată pe site-ul Primăriei și în locuri publice, inclusiv la blocuri, lista cu subsolurile în care pot fi amenajate adăposturi în caz de urgență. Au trecut cinci ani și nu s-a întâmplat nimic în acest sens.
Având în vedere actualul context legat de amenințările unui posibil conflict armat, poate că ar fi momentul ca Primăria să-și îndrepte atenția și asupra adăposturilor de protecție civilă, să actualizeze lista spațiilor care pot avea această destinație, precum și să verifice starea acestora. Ar fi interesant de știut în cât timp ar putea SVSU să transforme subsolurile cu murături și acareturi în adăposturi de protecție civilă, așa cum prevede legea: cu uși metalice, sisteme de evacuare, de aerisire și instalații electrice. (Mihaela NICULESCU)

News Vaslui Stiri Locale & Nationale



Pai nu ca ei sunt ocupati sa-si dubleze salariile!! Au treburi mult mai importante, cand sa se ocupe si de siguranta populatiei?
Daca lumea accepta asa ceva, atunci poate ca asta merita!