Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și din cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor Vaslui, au intervenit aseară pentru supraînălțarea digurilor râului Bârlad, în zona Buhăiești.
17 subofițeri și un ofițer din cadrul ISU Vaslui, 14 subofițeri și un ofițer din cadrul IJJ Vaslui și 15 angajați ai SGA Vaslui au lucrat mai mult de patru ore în zona localității Buhăiești pentru supraînălțarea digurilor râului Bârlad și pentru amenajarea unor deversări punctiforme, pe lungimi de 25-70 de metri, cu lama deversantă de 5-20 cm.
Întreaga zona este monitorizată întrucât județul Vaslui se află sub cod portocaliu, atât hidrologic, cât și pe fenomene meteorologice.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale







