
De câteva zile, antrenorii de gimnastică din cadrul Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad au dat startul înscrierilor pentru fetițele cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani, în grupa de începători. Aceștia le îndeamnă să practice acest sport grațios nu atât pentru a face performanță, întrucât foarte puține gimnaste ajung să câștige medalii la competițiile interne și internaționale, cât mai ales pentru a se dezvolta armonios și pentru beneficiile sportului.
„Dragi copii, părinți și bunici! Au început înscrierile pentru grupele de începători, adresate fetițelor cu vârsta între 4-6 ani. Testările inițiale au loc în zilele de luni până vineri, începând cu orele 17.00 – 18.00, la sala de gimnastică «Andreea Răducan» din incinta curții Școlii Gimnaziale «Manolache Costache Epureanu» Bârlad. Pregătirea copiilor este gratuită. Pentru că mișcarea este importantă pentru sănătatea copiilor, le îndemnăm pe fetițele cu vârsta între 4-6 ani să se înscrie la gimnastică artistică, însă trebuie să fie conștiente că nu toate vor ieși campioane”, ne-a spus antrenoarea Ana Maria Iordache, șefa secției de gimnastică a CSS Bârlad.

Părinții care doresc să-și aducă fetițele la gimnastică pot suna la următorii antrenori: Ana Maria Iordache (telefon 0742.127.743), George Crupenschi (telefon 0743.742.064) și Sebastian Panaite (telefon 0754.597.968), ori pot întreba de antrenoarea Paula Fotache. Antrenamentele se vor desfășura în zilele de luni – miercuuri, în intervalul orar 17.00-18.30, și marți – joi, în intervalul orar 17.00-18.00. (Adriana SUSNEA)

News Vaslui Stiri Locale & Nationale