Oamenii adevărați sunt cei care te ajută când simți că te prăbușești. Cei 11 membri ai familiei Diaconu din Bârlad, rămași pe drumuri după ce casa lor a ars împreună cu alte șapte, chiar în Duminica Tomei, au simțit zilele acestea ce înseamnă o mână de ajutor dată la timp.
Andrei Negruț, angajatorul unuia dintre membrii familiei Diaconu, și-a mobilizat prietenii, cunoștințe din țară și străinătate, care împreună cu el au oferit familiei materiale de construcție și mână de lucru. Peste două zile va fi gata acoperișul casei lor de pe Aleea Sucevița, centura casei fiind deja finalizată.
„Pentru început am reușit sa strângem bani și materiale de construcție în valoare de 25.000 de lei, pentru a construi acoperișul și mansarda. Au răspuns apelului meu oameni cu suflet, care au dat bani, dar s-au oferit să dea și materiale și mobilier de bună calitate. Familiile care au suferit de pe urma incendiului au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Dacă fiecare bârlădean ar da câțiva lei, toate cele opt case ar fi refăcute până vine frigul. Mai e timp dar e nevoie de o implicare mai mare a comunității.”, ne-a declarat Andrei Negruț.
Acesta este bârlădeanul care, anul trecut, a ajutat împreună cu prieteni de-ai săi o familie cu mulți copii din comuna Zorleni, căreia i-a construit o casă nouă, dotată cu tot ce trebuie.
Anul acesta, Andrei Negruț s-a implicat în alte acțiuni caritabile, printre care și ajutorarea familiei Diaconu. I-a oferit angajatului său un apartament în care să locuiască temporar împreună cu soția și copiii. De asemenea, colegii de serviciu ai soției, care lucrează la SC Rulmenți, au făcut o colectă și au reușit să strângă 10.000 de lei.
În situația familiei Diaconu se află și alte șapte familii, ale căror case au fost distruse de incendiul din 9 mai. Primăria Bârlad a alocat din fondul de rezervă peste 200.000 de lei. E o sumă importantă din buget, dar insuficientă pentru investițiile care trebuie făcute, de aceea rezolvarea problemei va fi posibilă doar cu ajutorul comunității, a oamenilor de afaceri, inclusiv a celor care dețin firme de construcții.
Biserica nu a rămas indiferentă față de suferința oamenilor rămași fără acoperiș deasupra capului. Protopopiatul Bârlad, cu acceptul Episcopiei Hușilor, a inițiat o campanie de strângere de fonduri. Enoriașii vor putea face donații în bani la biserică, la domiciliu (prin membrii Consiliului parohial, dacă sunt netransportabili), dar și într-un cont deschis la BCR. Acesta este: RO09RNCB0260003081120002. (Mihaela NICULESCU)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale








