Fotbaliștii bârlădeni fac și fapte umanitare!

Chiar dacă se dorește a fi o competiție în adevăratul sens al cuvântului, turneul de minifotbal Select, desfășurat în aceste zile pe Stadionul Municipal Bârlad, are și o componentă caritabilă. Organizatorii, în speță membrii ACS Grup Select Bârlad, au organizat o tombolă al cărei premiu este un tricou donat de fotbalistul Ovidiu Perianu și semnat de toți colegii săi de la FCSB, iar cu banii strânși din vânzarea biletelor vor să ajute un elev de 10 ani, din Băcani, diagnosticat cu cancer.

În acest week-end, terenurile din incinta bazei sportive a Stadionului Municipal Bârlad găzduiește cea de-a doua ediție a turneului de minifotbal Select, organizat de ACS Grup Select Bârlad. Deschiderea a avut loc vineri, de la ora 17.00, la eveniment luând parte, pe lângă personalități din lumea fotbalului și a sportului în general, și fostul prefect Eduard-Andrei Popica, actualmente deputat, dar și subprefectul Dorin-Neculai Apostu.

Invitat de onoare a fost fotbalistul Ovidiu Perianu (20 ani), ce valorează 350.000 de euro, originar din Bârlad, dar care în prezent este jucător la FCSB. Cum organizatorii și-au propus să dea competiției și o notă umanitară și să sprijine un copil bolnav din comuna Băcani, sportivul a donat un tricou personalizat, în sensul că a fost semnat de toți colegii săi de la FCSB. Articolul vestimentar a fost adus pentru a fi oferit drept premiu la tombola organizată de ACS Grup Select Bârlad. În acest sens, cei care vor să plece acasă cu obiectul de colecție și, totodată, să facă o faptă bună pot cumpăra un bilet la tombolă, ce costă numai 10 lei. Primul care a achiziționat un bilet contra sumei de 3.000 de lei este Victor Popica, fiul deputatului Eduard-Andrei Popica.

După cum au precizat organizatorii în deschiderea competiției, toți banii strânși în urma tombolei vor fi folosiți pentru a-l ajuta pe Ionuț Petre, un copil de 10 ani, ce suferă de tumoare malignă, maladie diagnosticată în anul 2020. Băiatul a trecut deja printr-o intervenție chirurgicală în același an (i-a fost extirpată tumoarea) și urmează să mai fie operat și în decembrie 2022. În prezent, se află sub monitorizare medicală.

„Provine dintr-o familie de oameni simpli din comuna Băcani, ce s-au implicat activ în educația lui, băiatul având un coeficient de inteligență peste medie pentru copiii de vârsta lui. Locuiește într-o casă cu două camere alături de cei trei frați și de părinți. Chiar dacă s-a îmbolnăvit și a lipsit de la ore, nu a abandonat școala, ba chiar a învățat foarte bine, fiind cel mai bun din clasă”, a precizat unul dintre componenții ACS Grup Select Bârlad.

Cu banii ar urma să fie construită o a treia cameră la locuința familiei Petre, astfel încât cei șase membri să nu mai stea înghesuiți în două camere.

În ceea ce privește competiția propriu-zisă, trebuie spus că meciurile se joacă în sistem 6+1 jucători și au o durată de 30 de minute. La turneu participă 18 echipe la categoria Open (fără limită de vârstă) și 6 la categoria Old Boys (peste 35 ani). La Open participă următoarele echipe: Alin Team, FC Makita, FC Murgeni, Vitis Șuletea, Dorna Dornata, FC Amicii, Crazy Stars, FC Scândura, Olimpia Roșiești, Gabi Team, IVA CEC Vaslui, Inter Bârlad, Phoenix, One Shot Team, Tinerii, Viitorul Bogești, Los Mejores Team și Aquavas. La Old Boys se întrec echipele: ACS Grup Select Bârlad, Aqua Bârlad, Temerarii, Victoria Munteni, SAJ Vaslui și Fratelli.

 

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *