Familie din comuna Dragomirești, rămasă pe drumuri în prag de An Nou

O familie din localitatea Rădeni, comuna Dragomirești, a rămas fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă după ce, din cauza un coș de fum defect și neprotejat termic, a luat foc locuința. Incendiul era să distrugă și casa vecinului.

 

În cursul zilei de joi, 28 decembrie, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Ivănești au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apăpentru limitarea și lichidarea unui incendiuizbucnit într-o locuință din localitatea Rădeni, comuna Dragomirești.

La fața locului, au intervenit cu o autospecială de medie capacitate și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dragomirești. Accesul echipajelor de intervenție a fost extrem de dificil, dată fiind configurația terenului.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de pompieri timp de mai bine de două ore, locuința care a luat foc a fost mistuită de flăcări, familia care trăia acolo rămânând pe drumuri chiar înainte de Anul Nou. Din fericire, însă, casa vecină a fost salvată.

„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregului imobil și exista pericolul de aprindere a unei locuințe învecinate. Incendiul se manifesta pe o suprafațădesfășurată de aproximativ 140 de metri pătrați. După mai bine de două ore, incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime. Pompierii au salvat în întregime locuința aflată în pericol”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Potrivit acestora, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum defect și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

Citeste si

Piloții ACS Club Off Road Bârlad, locul doi la Cupa „Curita Sticlărie” 2024

Rezultat extraordinar obținut, în acest week-end, de un echipaj din cadrul ACS Club Off Road …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *