Comercianții de flori și mărțișoare s-au aprovizionat deja, iar cei ambulanți au apărut deja pe străzile Bârladului. S-au speriat că vor rămâne fără clienții lor fideli, părinții elevilor, dar le-a venit inima la loc.
Elevii vor putea dărui și în acest început de primăvară flori și mărțișoare dascălilor lor. După câteva zile, în care s-a vehiculat în mediul online ideea că de la Ministerul Educației s-ar fi interzis oferirea acestor mici simboluri, ministrul Sorin Câmpeanu a declarat că nu există nicio decizie în acest sens.
Așadar, elevii care vor să ofere profesorilor și învățătorilor flori sau mărțișoare pot să meargă la școală cu aceste daruri simbolice, fără grijă, așa cum au făcut în fiecare an de 1 și 8 Martie. Oferirea de astfel de obiecte se va face cu respectarea normelor de igienă impuse de pandemie.
În comunicatul transmis de ministrul Câmpeanu se menționează că „Ministrul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol, precum flori și mărțișoare, în categoria obiecte personale.”
Mărțișorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost inclus de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. (M.N.)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale







