În ultimele zile de vacanță, primarul de Bogdănești, dr. Ion Dorobanțu, și deputatul PSD Eduard-Andrei Popica, le-au dăruit elevilor din clasele primare ai comunei ghiozdane echipate cu toate rechizitele necesare la început de an. Cu atât mai mult cu cât luni, 11 septembrie, are loc deschiderea anului școlar 2023-2024.
„Alături de domnul primar al comunei Bogdănești, am hotărât sa dăm un impuls celor ce vor reprezenta în curând viitorul acestei țări. Ieri, copiii claselor I-IV din comună au primit ghiozdane dotate cu tot ceea ce le trebuie pentru începutul unui nou an școlar. Cu un entuziasm neașteptat, micuții elevi ne-au primit în comuna lor și, împreună, am schimbat câteva idei vis-a-vis de percepția fiecăruia despre școală, învățământ, educație. Mulțumim domnului primar pentru sprjinul dat activității noastre, iar copiilor le urăm mult succes în noul an școlar!”, a declarat deputatul Popica.