Două persoane rănite grav pe un câmp din apropiere de Lunca Banului. Una dintre victime, în stare critică

Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui incident violent petrecut pe un câmp din apropierea comunei Lunca Banului, în această dimineață . Potrivit primelor informații, victimele, în vârstă de 30, respectiv 22 de ani, ar fi fost lovite inițial de un utilaj agricol, însă ancheta preliminară indică faptul că ar fi vorba, de fapt, despre un autoturism care a intrat în plin în cei doi, pe fondul unui conflict.

La fața locului au fost direcționate de urgență două ambulanțe de tip B2 din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. Salvatorii au găsit una dintre victime inconștientă, în stare critică, prezentând semne de instabilitate hemodinamică. Cealaltă victimă era conștientă, dar prezenta multiple contuzii și traumatisme.

Ambele persoane au fost stabilizate pe cât posibil la fața locului, apoi transportate de urgență la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” din Huși. Victima în stare critică, un bărbat de 30 de ani, a fost preluată de medicii de la UPU, care încearcă în aceste momente să-i salveze viața. Cealaltă victimă, un tânăr de 22 de ani, se află în afara pericolului, însă va rămâne sub supraveghere medicală.

Conform unor surse apropiate anchetei, incidentul ar fi avut loc în contextul unui conflict spontan izbucnit între mai multe persoane. La un moment dat, un autoturism aflat pe câmp ar fi fost condus intenționat spre cei doi bărbați, lovindu-i în plin. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului, precum și posibila implicare a altor persoane.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *