Doi minoiri din comuna Iana au fost reținuți pentru șantaj

În data de 25 februarie 2022, la ora 10.00, doi tineri, în vârstă de 15, respectiv 17 ani, au fost prinși în flagrant-delict, de către de polițiștii bârlădeni. Ulterior, la aproximativ 10 minute, a fost depistat și identificat un alt tânăr de 16 ani, implicat în activitatea infracțională, care ar fi încercat să își asigure scăparea, prin fugă.

La data de 25 februarie 2022, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, din comuna Iana, județul Vaslui, cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de șantaj.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit faptul că, aceeași zi, tinerii i-ar fi cerut persoanei vătămată, o tânără de 17 ani, din județul Vaslui, o sumă de bani pentru a nu distribui, prin intermediul rețelei internet, o fotografie în care aceasta ar fi apărut într-o ipostază indecentă.

Polițiștii i-au reţinut pe cei doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, pentru o perioada de 24 de ore. Ulterior, cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
În cauză, un minor de 15 ani, din comuna Iana, este cercetat în strare de libertate.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea probării întregii activități infracționale a tinerilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”santaj”.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *