Ministerul Educației a publicat lista proiectelor admise pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru crearea infrastructurii școlare la standarde europene și globale de dezvoltare sustenabilă. Din totalul de 54 de proiecte declarate câștigătoare, unul singur va fi implementat de autoritățile din județul Vaslui.
La începutul săptămânii, Ministerul Educației a dat publicității lista finală a proiectelor admise pentru finanțare (după soluționarea contestațiilor) în cadrul apelului competitiv de proiecte „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”. Este vorba despre o investiție ce va fi finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație.
La nivel național, au fost depuse 246 de cereri de finanțare, dintre care 227 au fost declarate eligibiledupă verificarea conformității administrative și eligibilității solicitanților și a cererilor de finanțare. În final, după toate verificările necesare, numai 54 au fost incluse pe lista beneficiarelor de fonduri PNRR pentru executarea de lucrări în vederea creșterii eficienței energetice în școli.
Din cele 54 de unități școlare câștigătoare la nivel național, numai una este din județul Vaslui, alte trei fiind pe lista de rezervă. Astfel, a fost declaratadmis la finanțare proiectul „Creșterea eficienței energetice a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă «Constantin Pufan» Vaslui, corp C1 – «Școală verde»”, cu 96 de puncte dintr-un total de 100.
Celelalte trei proiecte declarate inițial eligibile au fost trecute pe lista de rezervă. Acestea sunt: • „Creșterea performanței energetice la Școala Negrești, prin modernizare clădire existentă cu destinație unitate de învățământ, orașul Negrești”(85 puncte); • „Implementarea conceptului de «Școală verde» în municipiul Vaslui” (85 puncte); • „Reabilitarea Școlii Gimnaziale «Theodor Rosetti» din satul Solești, comuna Solești, în vederea dobândirii statutului de școală verde” (77 puncte).
În cadrul acestui apel, va fi alocată suma de 225.000.960 de euro fără TVA, obiectivul investiției fiind acela de a asigura sustenabilitatea unităților de învățământ preuniversitar prin tranziția la școli verzi. Astfel, prin intermediul acestui apel, toate tipurile de unități administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii și județe), precum și subdivziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București (sectoare) pot obține granturi atât pentru reabilitarea unităților de învățământ existente, cât și pentru construirea unor noi unități de învățământ, în vederea dobândirii de către acestea din urmă a statutului de „școală verde”.
„Prin subcomponenta de reabilitare energetică, se urmărește reabilitarea unor unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, iar prin componenta de construcții noi se urmărește construcția de unități de învățământ care să dobândească statutul de școală verde. Având în vedere importanța sectorială a acestei investiții, atât prin construcția de unități de învățământ în zonele cu creștere demografică, dar și prin renovarea și modernizarea celor existente, Ministerul Educației va folosi mecanismul supracontractării pentru a finanța cât mai multe proiecte eligibile”, au precizat oficialii Ministerului.
Sprijinul financiar acordat prin acest apel de proiecte este distribuit astfel:
• subcomponenta I (reabilitare energetică) – reabilitarea de unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, investiția vizând o suprafață totală de 300.000 metri pătrați. Valoarea totală a investiției este de 150.000.000 de euro;
• subcomponenta II (construcții noi) – construcțiade unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, investiția vizând o suprafață totală de 46.400 metri pătrați. Valoarea totală a investițieieste de 75.000.960 de euro.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


