Deputatul Popica, prezent la învestirea Consiliului Județean Vaslui

Joi, 31 octombrie, într-o ședință festivă desfășurată în sala mare a Palatului Administrativ din municipiul Vaslui, aavut loc depunerea jurământului de către consilierii județeni și președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui aleși de cetățeni pe data de 9 iunie. La ceremonia de învestire a participat și deputatul social-democrat Eduard-Andrei Popica, care în ultimele zile a fost prezent la depunerea jurământului a numeroși primari și consiliri PSD din județ.

Astăzi (joi, 31 octombrie, n.r.), într-o sală arhiplină și o atmosferă emoționantă, alături de parlamentari, Preasfințitul Ignatie, Episcop al Hușilor, reprezentanți ai Guvernului, doamne și domni primari, directori de deconcentrate și mulți alți invitați, președintele Consiliului Județean, Ciprian-Ionuț Trifan, și consilierii județeni au depus jurământul. Votul majoritar dat de vasluieni apasă pe umerii noului președinte ales și îl responsabilizează în a pune în aplicare întreg programul de guvernare al Consiliului Județean de a dezvolta județul Vaslui și a-l așeza, alături de județele fruntașe ale țării, pe podiumul județelor fruntașe. Urez mult succes președintelui Ciprian Trifan și consilierilor județeni aleși și îmi doresc ca împreună să aibă un mandat încununat de realizări și prosperitate!”, a transmis deputatul Popica.

Citeste si

Frații Negrescu din Bârlad, medaliați cu aur și bronz la Cupa „Danubius” de BJJ din Galați

În acest week-end, frații Darius și Sasha Negrescu, din Bârlad, au cucerit patru medalii la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *