Deputatul Eduard Popica: „Domnule Botez, citește legea după care funcționezi, apoi scrie bazaconii pe Facebook!”

Deputatul Eduard-Andrei Popica, aflat la primul mandat în Parlament ca reprezentant al județului Vaslui, îi dă replica deputatului Mihai Botez, parlamentar bârlădean pentru al doilea mandat, care, într-o postare pe Facebook îl face mincinos pe primul. Afirmația acestuia a fost făcută în chestiunea pensiilor speciale, despre care, cu o zi înainte, Popica a scris că ar trebui eliminate (https://www.newsvaslui.ro/deputatul-eduard-popica-pensiile-speciale-de-zeci-de-mii-de-lei-luna-trebuie-eliminate/). Acum, Popica îi răspunde lui Botez, afirmând că, deși este parlamentar de două mandate, tot nu cunoaște legislația și nu a înțeles ce voia să spună prin postarea sa.

„În lipsa de imagine și activitate, deputatul fără studii terminate, Mihai Botez, confundă ospătăria (meseria care l-a consacrat de-a lungul timpului în rândul bârlădenilor) cu activitatea parlamentară. Dumnealui, aflându-se în exercițiul celui de-al doilea mandat, nu a reușit nici până acum să priceapă niște principii simple de drept și nici măcar cum decurge mecanismul de punere în aplicare a unor legi. Prin urmare, domnia sa scrie pe pagina de Facebook tot felul de bazaconii, susținând că aș duce cetățenii în eroare prin afirmațiile făcute de mine cu privire la pensiile speciale ale parlamentarilor. Astfel, domnule deputat, ca să puteți înțelege și dumneavoastră, în data de 16 Februarie 2021, în plenul reunit al Parlamentului, s-a votat cu 357 de voturi eliminarea art. 49 din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006, care face referire la indemnizațiile pentru limita de vârstă a parlamentarilor. Ulterior, CCR s-a pronunțat în sensul că abrogarea articolului eliminat este neconstituțională. Prin urmare, după decizia CCR, Parlamentul trebuia să reacționeze prin reintroducerea articolului eliminat. În momentul de față, există o serie de beneficiari care au fost repuși în drepturi doar prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru că, în lipsa acesteia, nimeni nu poate fi beneficiar de pensie specială doar prin efectul legii. Astfel, domnule Botez, dumneata, în calitate de deputat, în momentul de față nu vei beneficia de indemnizația pentru limita de vârstă prevăzută de art. 49 – abrogat. Citește legea după care funcționezi, apoi scrie bazaconii pe Facebook”, i-a dat replica Popica lui Botez, prin intermediul unei postări pe pagina sa oficială de socializare.

Citeste si

Prefectul Popica, interesat de construirea unui nou pod peste râul Prut

Chiar dacă mai sunt câteva zile până la Sărbătorile Pascale, prefectul județului Vaslui, Eduard-Andrei Popica, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *